7.000 de elevi clujeni se pregătesc să dea “bacul”

7.000 de elevi clujeni se pregătesc să dea “bacul”
Elevii clujeni care sunt în clasa a XII-a au posibilitatea de a se înscrie la prima sesiune de bacalaureat din 2011 în această săptămână.

"Înscrierile la bacalaureat au început în 23 mai (ieri - n. red.). Bacalaureatul va începe în 6 iunie cu probele de competenţe, iar apoi vor urma probele scrise ale examenului. În jur de 7.000 de elevi sunt înscrişi în clasa a XII-a", a declarat Horia Corcheş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ). Aproape 100 de elevi ai Liceului Teoretic "Mihai Eminescu" se pregătesc de bacalaureat în această perioadă.

"Noi avem 94 de elevi înscrişi în clasa a XII-a. Înscrierile pentru examenul de bacalaureat au început ieri şi durează până în data de 27 mai", a declarat Simona Dobrescu, directorul unităţii de învăţământ. În acest an examenul de bacalaureat va începe în 6 iunie şi va dura până în 8 iulie, când vor fi afişate rezultatele finale ale examenului. Astfel, în perioada 6-8 iunie elevii de liceu vor susţine proba A, de competenţe în limba română, proba B, de evaluare a competenţelor de comunicare în limba maternă, va avea loc în intervalul 8-10 iunie, proba D, a competenţelor digitale, va avea loc între 13 şi 17 iunie, iar proba C, de competenţe într-o limbă străină, va avea loc în perioda 20-23 iunie.

Începând din 27 iunie absolvenţii de clasa a XII-a vor susţine probele scrise ale bacalaureatului. Astfel, în 27 iunie va fi susţinut examenul la limba şi literatura română, în 28 iunie - examenul de limba şi literatura modernă, în 29 iunie va avea loc proba obligatorie corespunzătoare profilului, iar în 1 iulie va avea loc proba la alegere. Absolvenţii vor avea notele pe care le-au obţinut la bcalaureat în 3 iulie şi vor putea depune contestaţii în 4 iulie. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat vor fi afişate în 8 iulie.

 

Comenteaza