Mii de ouă ţinute la cald şi Coca-Cola contrafăcută, într-un depozit clujean
- Scris de Cristina Pirvu
- 10 Iun 2011, 00:01
- Eveniment
- Ascultă știrea

"Ouăle nu sunt inscripţionate, nu au nici un ambalaj, nici o dată la care au fost aduse la depozit sau la care au fost produse. Aceste ouă pot ajunge oricând în consum", a declarat Mircea Radu, comisarul-şef al CJPC Cluj. El a constatat că ouăle erau ţinute la temperatură de mai mult de 20 de grade Celsius. "Temperatura din aceste depozit este de 20 de grade Celsius. Ouăle ar trebui ţinute la maximum 4-5 grade Celsius. Condiţiile sunt improprii", a spus Mircea Radu. În timpul controlului el a descoperit şi două persoane care ajutau la etichetarea a sute de sticle cu suc cu eticheta Coca-Cola, fără să aibă contracte de muncă încheiate.
"Aceste sticle cu suc au etichete cu brandul Coca-Cola. Nu au nici o traducere în limba română, e clar că sunt contrafăcute. Cei de la Coca-Cola au marcă înregistrată, acest produs nu seamănă cu niciunul al Coca-Cola. Am descoperit aproximativ 4.000 de pet-uri de doi litri de suc şi aproximtiv 45.000 de ouă", a declarat Mircea Radu. Proprietarul clădirii, Dinu Mircea Dan, i-a alungat pe jurnaliştii prezenţi la depozit din clădire. "N-aş putea să vă spun ce se întâmplă aici. Ouăle trebuie ţinute la plus 5 grade Celsius. Dumneavoastră aţi ţinut uşa deschisă de o jumătate de oră şi s-a încălzit aici", a spus Dinu Mircea Dan. Reprezentanţii HBC Coca-Cola România nu au dorit să îşi prezinte o poziţie vizavi de această situaţie.