Marga: “Nu credeam în asemenea longevitate rectorială”

 Marga: “Nu credeam în asemenea longevitate rectorială”
Lansarea de carte de ieri de la Colegiul Academic i-a prilejuit rectorului Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) rememorări ale începutului mandatului în această funcţie.

"Mulţi istorici, mai ales din ţară, au apreciat ca necesară apariţia acestui volum, «După cinciprezece ani. Fifteen Years After», fiind vorba de ceva ce niciodată nu m-am gândit: că va ajunge cel mai bun rectorat din istoria Transilvaniei", a declarat Andrei Marga. "Mărturisesc că nu credeam în asemenea longevitate rectorială, am nostalgia vieţii de asistent. Din nefericire, reformele din România s-au oprit, au loc schimbări stupide care duc pe drumuri înfundate. Cine îşi asumă funcţia de rector trebuie să fie în stare să spună nu în timp ce toţi ceilalţi zic nu", a mai spus rectorul. Cartea cuprinde date din cariera profesorului Marga, în 15 ani în care "Universitatea Babeş-Bolyai - UBB a fost terenul de experimentare a reformei universitare din România", potrivit prorectorului Nicolae Bocşan.

"Nu e un bilanţ de final, e doar un raport de etapă", a atras atenţia universitarul. Evenimentul a fost organizat de UBB şi Institutul de Cercetări Europene. Au mai fost lansate cu acest prilej volumele "Joseph Ratzinger, Benedict al XVI-lea. Scrieri alese", în traducerea Deliei Felicia Marga, "Studii de sociopsihologie", coordonat de Petru Iluţ, şi "Zwischen Tauwettersozialismus und Neostalinismus. IKGS Verlag", de Rudolf Graf şi Gerald Volkmer.

 

Comenteaza