"Unul din punctele proiectului meu vizează schiţarea unui program artistic pe patru-cinci ani, care poate include punctele mai mari, gen premiere, refaceri, turnee şi care ar reprezenta un avantaj pentru artiştii noştri, dar şi pentru colaboratori, aceştia fiind ajutaţi în organizarea activităţii lor. Deocamdată am reuşit să extindem perioada de rezervări la spectacole, avem deja rezervări pentru câteva spectacole din toamnă", a precizat Szep Gyula, directorul general al Operei Maghiare din Cluj-Napoca.
Acesta a câştigat concursul de proiecte de management organizat luna aceasta, în două etape, de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN). Director interimar al Operei clujene din primăvara anului 2010, Szep Gyula a obţinut în prima fază a concursului nota 8,23, iar în cea de-a doua, în care a fost singurul candidat, 9,83, conform unui anunţ postat pe site-ul oficial al ministerului. "Încă nu am semnat contractul, mandatul va fi pe trei sau pe cinci ani, nu ştiu exact", a precizat Szep. Opera Maghiară îşi va păstra specificul de prezentare a spectacolelor în limba maghiară cu traducere în limba română, respectiv cu traducere în maghiară a spectacolelor care sunt jucate în italiană sau în altă limbă, conform directorului Szep Gyula. Instituţia este singurul teatru muzical de limbă maghiară din România şi, posibil, unica sau printre puţinele instituţii muzicale din Europa care îşi prezintă spectacolele în limba unei minorităţi, a adăugat managerul instituţiei. Szep a ocupat funcţia de vicepreşedinte executiv pe cultură al UDMR până la congresul formaţiunii, din luna februarie, când a renunţat la funcţie pentru a se concentra pe activitatea de la Opera Maghiară.