Înfiinţat între anii 1992 şi 1993, aşezământul de cult a funcţionat iniţial ca schit de călugări, fiind transformat ulterior în mănăstire. De asemenea, mănăstirea ortodoxă din localitatea Cristurel şi-a serbat tot ieri hramul, Sfântul Ilie, ocrotitor al aşezământului de cult, alături de Sfântul Lazăr. Liturghia sărbătorii a fost oficiată de episcopul vicar al Clujului, Vasile Someşanul. Şi la biserica Sfântul Ilie din cartierul Mărăşti a fost sărbătorit ieri hramul. Cu două zile înainte de sărbătoare, la galeria Horeb de la demisolul lăcaşului de cult a avut loc vernisajul expoziţiei de artă textilă "Către sine", a artistei Raveca Brânzaş. Sfântul Ilie a fost sărbătorit de credincioşii ortodocşi şi de cei greco-catolici, astfel că şi biserica de acest rit din cartierul Zorilor şi-a sărbătorit ieri hramul.
Născut în Tesvi, de unde îi vine numele de Tesviteanul, Sfântul Mare Prooroc Ilie este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi ai creştinătăţii, fiind recunoscut pentru râvna sa extraordinară pentru Dumnezeu. După rugăciunile sale cerul nu a mai dat ploaie şi tot după rugăciunile lui a plouat din nou. El a fost înălţat la cer cu un car din foc, iar cu ajutorul cojocului său, profetul Elisei a făcut minuni. Ilie apare, de asemenea, şi în relatările Noului Testament, fiind sugestiv momentul în care este prezent, împreună cu Moise, alături de Mântuitorul Iisus Hristos, la Schimbarea la Faţă de pe muntele Tabor. Cunoscut ca aducător al ploilor, Sfântul Ilie este ocrotitor al unor instituţii din domeniul apei, dar şi al aviaţiei.