Mai sunt câteva zile de înscrieri la traversarea Tarniţei

Mai sunt câteva zile de înscrieri la traversarea Tarniţei
Clujenii pasionaţi de înot care vor să ia parte la prima competiţie de înot în ape deschise din România pot să se înscrie până luni, 8 august, la ora 12:00, pe site-ul www.traversareatarnitei.ro.

Concursul va avea loc în 13 august şi va fi organizat pe două categorii: 1.500 m şi 6.500 m. Scopul evenimentului este "popularizarea înotului ca posibilitatede petrecere a timpului liber în mod sănătos", potrivit celor de la Clubul Orca din Cluj-Napoca, organizatorii acţiunii. Ieri erau înscrişi peste 40 de concurenţi din 12 localităţi din ţară. Pentru cei care doresc să asiste, organizatorii recomandă implicarea ca voluntari, fiind aşteptaţi şi ei să se înscrie pe site-ul evenimentului. Programul începe la ora 08:00 şi se încheie în jurul orei 14:30, când vor fi premiaţi câştigătorii probei de 6.500 m, la coada lacului Tarniţa.

Comenteaza