Eşecurile de la bac scad chiriile la Cluj
- Scris de Florentina Tatar
- 23 Aug 2011, 00:33
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un procent de promovabilitate de 54,07% în judeţ şi de 44,97% la nivel naţional în urma sesiunii din luna iulie a avut deja consecinţe asupra primei sesiuni de admiteri la universităţile clujene. Fenomenul reducerii chiriilor va fi accentuat şi de numărul mare de apartamente de închiriat disponibile în acest moment la Cluj.
Numărul mai mic de studenţi care vor veni la Cluj din această toamnă va duce la scăderea chiriilor în oraş în această perioadă. "Nu am date exacte referitoare la numărul de studenţi în anul I, dar fenomenul e foarte posibil să se întâmple. E clar că valoarea chiriilor va fi mai mică şi va fi afectată şi de numărul mare de locuinţe de închiriat de pe piaţa imobiliară clujeană", a precizat Sanda Moldovan, preşedinte al Uniunii Naţionale a Agenţilor Imobiliari Cluj.
Scăderea preţurilor la chirii a început din 2008, la fel ca în mai toate domeniile, din cauza apariţiei crizei financiare şi a apoi a celei economice. "Proprietarii se vor adapta, probabil, trecând la o negociere a preţurilor şi chiar la îmbunătăţirea condiţiilor din apartamentele respective. Acum încă nu se poate vorbi despre reducerea chiriilor, doar piaţa reglează preţurile", a apreciat Moldovan.
"Faţă de anul trecut, chiriile au scăzut oricum cu 10-15%", a precizat Ligia Florea, consilier imobiliar la agenţia Nobila Casa. Între cauzele principale ale fenomenului se află blocurile noi din ansambluri rezidenţiale care nu şi-au mai găsit cumpărător. În consecinţă, au apărut pe piaţă sute de apartamente de închiriat în plus. "Dacă stau să mă gândesc, în perioada asta în 2010 aveam deja studenţi care ne contactau pentru chirii. Acum încă nu sunt cereri", a constatat Florea.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) are pentru 2011-2012 o cifră de şcolarizare la nivel de licenţă de 4.760 de locuri bugetate şi de 9.026 de locuri cu taxă. Pentru anul universitar 2010-2011 instituţia a scos la concurs 4.722 de locuri la buget şi 11.914 la taxă. După confirmarea locurilor, s-au ocupat, conform portalului de internet al UBB, 4.831 de locuri la taxă şi 5.887 la buget. La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară au candidat la prima sesiune de admitere 1.762 de candidaţi pe 1.977 de locuri.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu au fost scoase la concurs 760 de locuri, pentru care s-au bătut 1.668 de candidaţi. Universitatea Tehnică are în acest an 1.670 de locuri la buget şi 595 la taxă, pentru care s-au înscris 3.533 de tineri. "La noi mai sunt câteva locuri care au rămas libere. Vom mai face o sesiune de admitere, însă nu ne aşteptăm să se ocupe toate pentru că în fiecare an rămân câteva cu taxă", a precizat Elena Chircev, reprezentant al Academiei de Muzică Gheorghe Dima. Aceeaşi situaţie este la Universitatea de Artă şi Design, unde "au rămas nişte locuri libere, însă nu multe", potrivit rectorului Radu Solovăstru.
Plecarea studenţilor din oraş a redus deja preţurile la chirii. Dacă agenţiile imobiliare practică preţuri medii de 150 euro/lună la garsoniere, la mica publicitate locuinţe mai modeste pot fi închiriate şi cu 100 de euro în zone precum Albac sau Taberei. Cluj-Napoca este oraşul cu cea mai vizibilă creştere a numărului de oferte de închiriere, conform unei analize a portalului Imobiliare.ro, referitoare la situaţia pe luna iulie a chiriilor din centrele universitare. Perioada coincide cu eliberarea multor apartamente în urma intrării studenţilor în vacanţă. Pe acest portal, chiria lunară pentru o garsonieră porneşte de la 120 de euro (Floreşti, Dâmbul Rotund), pentru două camere - de la 150-180 euro (Mănăştur, Floreşti), iar pentru trei camere, de la 250-280 euro (Zorilor, Gheorgheni, Mărăşti, Mănăştur).
Florentina TĂTAR, Andreea GHEŢA
florentinatatar@ziuadecj.ro