Ziua Minerului cu nostalgii, la Roşia Montană

Ziua Minerului a fost sărbătorită duminică pe stadionul Minerul din Roşia Montană cu distracţii pentru toată lumea. Din program nu au lipsit tradiţionalele meciuri de fotbal şi de rugby, parada costumelor din vechile comunităţi minereşti din zonă, muzica de fanfară şi nici cea populară. În vechime, sărbătoarea însemna la Roşia Montană cafe concert, concerte de muzică clasică şi spectatori cu joben şi baston, care îşi încheiau ziua la faimosul cazinou din localitate.

Sărbătoarea a avut ieri sute de participanţi pe stadionul din Roşia Montană. Atracţia ediţiei a fost, pe lângă parada şi concursul de costume tradiţionale ale locului, o prezentare de personaje istorice. Amfitrion a fost istoricul Liviu Zgârciu de la Muzeul Naţional al Unirii, care îl reprezenta pe Camil Velican, primul primar român al oraşului Alba Iulia. Momentul a făcut deliciul copiilor din public. Au urcat pe scenă un om preisoric, un dac, un legionar din Legiunea a 13-a Gemina, un senator roman, împăratul Traian însuşi, un cavaler medieval, regina Isabela, un conte renascentist, Horia, Avram Iancu, Regele Ferdinand şi Regina Maria şi, la final, un locotenent din Armata Română. Au urmat recitaluri la tulnic, dansuri pe Ţarina de la Abrud şi au cântat diverşi artişti de muzică uşoară şi populară. Stadionul a devenit din ce în ce mai aglomerat odată cu lăsarea serii, când programul mai includea Dj project, Dj Sava şi Andreea D. De asemenea, a avut loc un adevărat bal în aer liber, pe muzica trupei Romanticii, din Abrud.

"O dată pe an, minerii de la Roşia Montană aveau sărbătoarea lor. Ne bucurăm că în acest an peste 40 de oameni de aici lucrează. Din păcate, nu în minerit, dar sperăm ca în viitor să aibă loc de muncă în acest domeniu. În momentul de faţă, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) are 60 de mineri angajaţi cu grupă de muncă de mineri, care lucrează în subteran pentru curăţarea galeriilor care ţin de patrimoniu", a declarat primarul Eugen Furdui.

Cei mai în vârstă îşi mai amintesc cu nostalgie cum se petrecea sărbătoarea în vechime. "Aveam ansambluri de aici, din Roşia, care cântau toată ziua vals, tango, cafe concert. Bunicii îmi spuneau că erau oameni bogaţi care veneau cu trei trăsuri: una cu jobenul, alta cu bastonul şi în ultima domnul, cu muzicanţii", povesteşte Bela Gaboş Ecaterina, cunoscută în comună ca "doamna Kati, de la Kati Bar". "Era frumos, era un vis la Roşia Montană, avea cazinou şi şcoală de dans", spune doamna Kati cu nostalgie. Alt "moment" al sărbătorii era bătaia cu parii a flăcăilor pentru fete, episod care întotdeauna se petrecea în zona "Săsaşi", la o aruncătură de băţ de actualul stadion. Localitatea avea fanfară, un cor al minerilor şi chiar un club al lor. O altă categorie socială a comunei erau cei care de Ziua Minerului "topeau aurul, se întorceau cu biştarii şi se duceau la restaurantul Detunata, unde intrau cu cal cu tot". "Pe aceştia nu îi lua nimeni la rost pentru că peste noapte rămâneau la hotel şi a doua zi venea plata, care întotdeauna era onorată", precizează localnica. Nu era ceva neobişnuit în zonă ca plata să se facă direct cu pepite de aur, pe care oamenii le ţineau în punguţe, ca-n poveşti.

Risipa şi exuberanţa din acei ani a fost, însă, plătită cu vârf şi îndesat. "Au venit comuniştii, naţionalizarea minelor şi atunci a venit iadul. Mulţi au fost bătuţi şi schingiuiţi ca să spună unde mai au aur. Unii au şi murit. Nu degeaba se spune că aurul e ochiul dracului", povesteşte femeia. Spaima de atunci s-a transmis peste generaţii. "Poveşti cu comori au fost şi mai sunt. De bună seamă că mai este aur ascuns, dar nu spuneau hoţii de bătrâni. Mureau pe neaşteptate şi se pierdeau. Alţii ştiu şi acum, dar nu zic nimănui", spune cârcimăriţa de la Kati Bar. Când vine vorba de starea actuală a aşezării, femeia se întunecă la faţă. "Îmi vine să plâng. În ziua când s-a anunţat că se închide mina am văzut oameni care au fost mai necăjiţi decât dacă ar fi aflat că le-a ars casa. Nu e vorba numai de bani, aici s-a făcut minerit cu sufletul", mărturiseşte doamna Kati.

"Roşienii au rămas oameni de vază, nu e familie în care să nu fie doi-trei oameni cu studii superioare. De la Bucureşti pot spune unii şi alţii să facem agricultură şi turism, dar cine vine aici ştie că nu se poate, nu avem cum", este de părere localnica. Carol Mignea a fost miner, la fel ca tatăl, bunicii şi strămoşii lui. "Se ştia că aici nu e altă sursă de venit decât mineritul, aşa că de la 14-15 ani începeau părinţii să ne înveţe cu ce se mănâncă meseria asta. Când eram mari, ştiam toate tainele şi secretele aurului", povesteşte localnicul. Tatăl său lucra la minele care aparţineau statului şi la sfârşitul programului muncea la mina lui, situată la poalele pădurii din zona Orlea. "În 11 iunie 1948 totul a fost naţionalizat, nimeni nu mai avea mina lui de aur şi nici şteampuri. La câteva zile au început să vină autorităţile noaptea la casele foştilor proprietari, pe care îi luau şi îi torturau cum nu se poate spune ca să mărturisească unde mai au aur, cui au dat. A fost Auschwitz la Roşia Montană", povesteşte omul. Carol Mignea avea atunci 18 ani, însă de groaza acelor zile a hotărât să îşi schimbe meseria, să nu fie simplu miner, aşa că a urmat şcoala tehnică de maiştri de la Brad, de unde s-a întors acasă şi a lucrat în sectorul electromecanic din subteran 39 de ani.

"Era o viaţă nici uşoară, dar nici grea. Mergeau cu toţii în concedii, la băi, nu ştiau ce-i aia să nu ai loc de muncă", apreciază localnicul. De Ziua Minerului îşi aminteşte ca de o sărbătoare cu fanfară, orchestră de muzică uşoară, de muzică populară. "Te bucurai că primeai un salariu în plus şi, dacă te implicai în programul artistic, te numeau fruntaş în producţie şi asta îţi mai aducea una-alta", explică Mignea. La fel ca tovarăşii de muncă, din minerit s-a ales şi cu reumatism, boli de plămâni şi probleme cu tensiunea. A făcut cerere de retrocedare a minei tatălui său, însă a fost refuzat şi nu a primit nici o despăgubire. Nu este mulţumit de pensie pentru că din banii primiţi lunar îşi întreţine şi fiica, şi nepoata, din cauza lipsei de locuri de muncă în zonă. "Nu ţin nici cu unii, nici cu alţii. Dacă nu se deschide nimic se duce tineretul şi Roşia noastră moare. Dacă se investeşte va fi bine şi în jur, la Abrud, Câmpeni, Baia de Arieş sau Zlatna", este părere Carol Migna.

Mii de mineri, aşteptaţi la ediţia din 2012

La ediţia de anul viitor a Zilei Minerului, RMGC speră să aibă câteva mii de angajaţi care să ia parte la sărbătoarea lor, potrivit lui Dragoş Tănase, directorul general al companiei. "Am fi preferat să avem câteva mii de mineri în acest moment. Sperăm să îi avem la anul. Roşia Montană, ca toate comunităţile din jur, are ca specific mineritul. Aici s-a făcut minerit de 2.000 de ani şi oamenii îşi doresc să facă asta
în continuare. E o zi specială pentru că e ziua în care aceşti oameni sărbătoresc mineritul într-o zonă unde nu se mai face asta", a declarat Tănase.

Despre schimbările aduse de creşterea preţului aurului pe pieţele mondiale, directorul RMGC a spus că "proiectul nu s-a modificat, valoarea aurului de sub picioarele noastre creşte constant mai ales în ultima perioadă". "S-au modificat şi beneficiile pe care statul român le va încasa. Mai exact, statul primeşte 50-60% din Roşia Montană. Cu cât creşte valoarea aurului, cu atât şi statul, şi cei implicaţi în proiect vor avea mai mult de câştigat. Acea cifră de 4 miliarde va urca probabil la 5-6 miliarde, având în vedere noua cotaţie a aurului", a precizat Dragoş Tănase.