Prefectul cere rapoarte despre “etnobotanice” în urma unui articol din ZIUA de CLUJ

Prefectul cere rapoarte despre “etnobotanice” în urma unui articol din ZIUA de CLUJ
ZIUA de CLUJ a prelungit şedinţa Colegiului Prefectural de ieri şi a dat de lucru Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC).

După epuizarea ordinii de zi anunţate, prefectul Florin Stamatian a ridicat problema redeschiderii unui magazin care comercializează aşa-zisele "etnobotanice", recunoscând că a aflat acest lucru din ZIUA de CLUJ. Prezent la şedinţă, şeful BCCO, Horea Oltean, a precizat că instituţia pe care o conduce este "dezarmată" în faţa acestui fenomen, fiind lipsită de dotarea necesară identificării substanţelor halucinogene.

"E vorba de depistarea substanţelor generic numite opiacee. Din păcate, noi nu putem face acest lucru deoarece la laboratorul nostru nu avem marker-ii necesari pentru a putea compara substanţele", a explicat Oltean. Amintim că într-o declaraţie dată ZIUA de CLUJ comisarul-şef al CJPC, Mircea Radu, spunea că instituţia sa poate amenda magazinele respective cel mult pentru etichetare ne-corespunzătoare a produselor. Deranjat că nu fusese informat de către cele două instituţii, trebuind să afle din presă despre redeschiderea unui magazin care comercializează substanţe halucinogene, Stamatian a cerut celor două instituţii să-i prezinte "până luni" un raport detaliat despre magazinul respectiv.

 

Comenteaza