Doi tineri americani cutreieră Europa şi cântă la lighean ca să strângă bani. Ascultă-i la Cluj VIDEO

Doi tineri americani cutreieră Europa şi cântă la lighean ca să strângă bani. Ascultă-i la Cluj VIDEO
Doi tineri americani cutreieră toată Europa şi cântă la ... lighean, pentru a face rost de bani ca să-şi continue călătoria. Bob şi Gregory au ajuns astăzi la Cluj, unde au strâns dintr-un foc, datorită prestaţiei lor pe o pietonală din centrul Clujului, aproape 100 de lei.

 

Gregory Sherman cântă la chitară şi la kazoo - un instrument asemănător muzicuţei, care însă scoate sunete într-o singură notă - iar Bob Aio cântă la "washtub bass",  un instrument format propriu-zis dintr-un lighean pentru spălat rufe, un băţ şi o coardă. Aceştia au atras atenţia astăzi cu show-ul lor pe o pietonală din centrul Clujului iar clujenii s-au înghesuit să-i filmeze şi să le ofere bani în husa chitarei lui Gregory. Româneşte - sau ţigăneşte: imediat după discuţia cu reporterul ziuadecj.ro, cei doi au fost abordaţi de o femeie de etnie rromă, cu un copil în braţe, care le-a cerut bani. Gregory s-a şi grăbit să-i ofere un leu din buzunarul de la piept.

"Washtube bass e un instrument tradiţional la noi, era folosit de oamenii săraci care nu-şi permiteau instrumente mai scumpe şi totuşi voiau să cânte jazz", explică Bob.

Ambii au 22 de ani şi au pornit într-un turneu european, care a numărat deja Spania, Franţa, Germania, Cehia, Ungaria şi România. După vizita de la Cluj, cei doi vor să ajungă în Carpaţi, "vrem să escaladăm aceşti munţi, am auzit că au pădurile cele mai frumoase şi mai sălbatice din Europa".

În Statele Unite, de unde provin cei doi, trupa lor, Drunken Catfish Ramblers, numără în total şapte persoane, componenţă care a pornit de altfel în turneul european, dar dintre care patru membri s-au întors deja acasă iar un al cincilea a plecat în Ucraina. Bob şi Gregory au rămas singuri şi îşi intitulează trupa "Dixieland Deathsquad".

 

Comenteaza