Cât vor plăti studenţii pentru locul în cămin

Cât vor plăti studenţii pentru locul în cămin
Universităţile din Cluj-Napoca se pregătesc de începerea noului an universitar cu renovări, dotări noi, mai multe locuri sau camere igienizate şi reparate.

Numărul de locuri şi regia de cămin au rămas neschimbate în mai toate campusurile studenţeşti clujene.

Studenţii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) sunt aşteptaţi cu noutăţi la cazare. Cei veniţi din alte localităţi pot fi cazaţi, astfel, în caminele din cele două complexuri studenteşti ale instituţiei, plus 200 de locuri preluate cu contract în Căminul Forestier, situat în apropierea Fabricii Libertatea. "S-a făcut o mansardă nouă la căminul VII din Observator. De asemenea, s-au finalizat lucrările la căminul IV, cel de fete, care are o mansardă nouă, cu 100 de locuri şi, în plus, există baie la fiecare cameră", a precizat Mihail Abrudean, prorector didactic şi responsabil cu probleme studenţeşti din cadrul UTCN.

Au mai fost renovate, zugrăvite şi dotate cu uşi noi căminele 1F şi 2B din Mărăşti. "Datorită achiziţiei de spaţii noi în Căminul Forestier, care aduce 200 de locuri în plus, vom avea o capacitate de 4.000 de locuri de cazare, acoperind peste 50% din solicitări". Regia de cămin rămâne la fel ca anul trecut, de la 110 lei pentru cei din camerele cu patru persoane, la 240 de lei în camerele de două locuri, cu baie proprie. Studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, precum şi cei proveniţi din centre de plasament au gratuitate la taxa de şcolarizare, regie şi tichete de masă, iar cei din familii care au venituri mai mici de 500 de lei de persoană au reduceri de 50%.

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) studenţii sunt aşteptaţi cu 1.042 de locuri care nu includ cele din mansarde, rezervate doctoranzilor. "Investiţii nu s-au făcut anul acesta, pentru că au fost realizate anul trecut lucrări de amploare, când s-a finalizat mansardarea", a declarat Tiberiu Fărcaş, reprezentant al USAMV. "Căminele se vor deschide peste 13 zile, după ce primim aprobarea anuală a Direcţiei Sanitar-Veterinare", a mai spus Fărcaş. În prezent se execută lucrări de igienizare şi căminele sunt închise, cu excepţia căminului Agronomia. Regia de cămin este la fel ca în ultimii ani, între 120 şi 180 de lei lunar pentru camere de două, trei sau patru persoane, cu televizor, TV cablu, internet şi mobilier modern. Oficialii Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu nu au furnizat date despre situaţia căminelor până la închiderea ediţiei.

Aceleaşi taxe de acum 4-5 ani rămân valabile şi la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB). Mai precis, studenţii cazaţi în căminele I-VI şi XVI vor plăti 80 de lei lunar, în căminul XIV între 100 şi 150 de lei, în căminul XVII între 120 şi 170 de lei, în aşa-numitele A-uri regia variază între 150 şi 200 de lei, la fel ca în Economica 1 şi 2. Studenţii cazaţi în căminul Juventus din Parcul Sportiv Iuliu Haţieganu vor scoate din buzunar între 200 şi 300 de lei. Beneficiază de reduceri de până la 50% cei care sunt fii de cadre didactice, precum şi bursieri ai statului român. "Nu avem noutăţi mari în privinţa renovărilor. Se fac obişnuitele lucrări de igienizare, reparaţii curente, iar la reţeaua de Internet s-au făcut revizii normale ale sistemelor", a precizat Cristina Nistor, purtătorul de cuvânt al UBB. Cazările încep în 28 septembrie. "Structura cazărilor este aceeaşi ca în ultimii ani: are loc pe parcursul a trei zile, în prima sunt cazaţi studenţii din anul 1 şi 2, în a doua sunt programaţi cei din anul 3, iar în a treia zi sunt aşteptaţi masteranzii", a punctat Nistor.

 

Comenteaza