Cinci ani de scandal pentru o vilă din Andrei Mureşanu

Cinci ani de scandal pentru o vilă din Andrei Mureşanu
Un clujean se judecă de cinci ani, atât în procese civile, cât şi penale, cu familia sorei lui pentru împărţirea casei părinteşti.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o formalitate s-a transformat într-un scadal monstru. Un simplu proces de partaj judiciar între descendenţii fostei proprietare a unei vile din cartierul rezidenţial Andrei Mureşanu durează din 2006, iar la acesta s-au adăugat alte cereri în civil, cât şi plângeri penale. Miza o constituie partea din vila cu teren de 1.500 de metri pătraţi sau despăgubirea în bani pe care trebuie să o primească singurul moştenitor care locuieşte acum în casă de la rudele sale.

Vila de pe strada Ady Endre nr. 3 este locuită acum de Călin Giurgiu, în vârstă de 57 de ani, împreună cu soţia şi fiul lui. Problemele bărbatului au început după ce mama lui, cu care a locuit în imobil, a decedat în 2005. În anul următor a început procesul de partaj judiciar între Giurgiu, de o parte, şi sora sa, Smaranda Constantinescu, soţul acesteia, Brad Constantinescu şi fiul femeii din prima căsătorie, Radu Petrişor, de cealaltă parte. Potrivit documentelor, Giurgiu deţine o cotă de 1/6 din întreaga proprietate - imobil şi teren de 1.520 mp -, iar ceilalţi trei deţin restul cotelor. Abia în 2010 Judecătoria Cluj-Napoca a emis prima sentinţă în procesul de partaj judiciar, prin care soţii Constantinescu şi Radu Petrişor preluau întreg imobilul dacă îi plăteau lui Giurgiu o sultă de 100.279 de euro. Cei trei nu au fost de acord şi au atacat sentinţa cu apel la tribunal, solicitând să-i acorde lui Giurgiu 250 mp din teren şi a şasea parte din preţul imobilului, evaluat la 85.000 de euro. "Cum să coste atât de puţin o casă cu etaj în Andrei Mureşanu?! Au măsluit expertiza ca să-mi dea cât mai puţin", spune revoltat Giurgiu. Potrivit primei sentinţe, preţul terenului este de 348 euro/mp, astfel că întreaga proprietate ar costa 600.000 de euro, din care reclamantului i s-a dat a şasea parte. "Eu sunt de acord şi cu suma asta, numai să-mi dea banii, căci îmi ajung de un apartament", spune Călin Giurgiu, care nu a mai vorbit cu sora lui de patru ani, aceasta locuind la Bucureşti.

În cadrul fazei de apel a procesului, Constantinescu a solicitat o nouă expertiză, care a stabilit că preţul terenului a scăzut la 178 euro/mp. "Eu sunt de acord acum şi cu varianta lor din cererea de apel, dar ştiu că au alt plan: să-şi schimbe poziţia şi să vrea să mă despăgubească în bani, dar la preţul terenului din noua expertiză, care este foarte mic", afirmă Giurgiu. Contactat de ZIUA de CLUJ, Brad Constantinescu, cel mandatat de sora şi de nepotul lui Giurgiu să se ocupe de litigiu, nu a dorit să vorbească despre probleme şi despre cum vede el rezolvarea. "În ce calitate vă interesaţi? Nu e treaba dumneavoastră", ne-a spus Constantinescu.

Între timp, Constantinescu a pornit lucrări de refacere a şarpantei la casă, aşa cum arată autorizaţia de construcţie. Giurgiu susţine că lucrările depăşesc autorizaţia de construcţie, ţinând cont că în 2008 cumnatul său a solicitat în instanţă să i se permită mansardarea vilei şi realizarea unei piscine. Cererea a fost respinsă, permiţându-i-se doar consolidarea imobilului, pe motiv că nu se pot face lucrări în plus până când nu se ştie cum se vor împărţi cotele din imobil în cadrul procesului de partaj judiciar. Cu toate acestea, beneficiarul lucrării de refacere a şarpantei a montat în curte un panou pe care scrie "Accesul interzis persoanelor neautorizate de antreprenor".

 

 

Comenteaza