Kiss Tibi vă prezintă reţeta săptămânii: Puiul balcanic de sfârşit de vară

Kiss Tibi vă prezintă reţeta săptămânii: Puiul balcanic de sfârşit de vară
Maestrul bucătar Kiss Tibi prezintă reţeta acestei săptămâni: pui balcanic de sfârşit de vară. Reţeta se prepară în Ardeal, dar provenienţa este slovenă, fiind preluată şi în Ungaria.

"Avem nevoie de câteva pulpe întregi de pui, ceapă, ardei, roşii, o vânătă şi cartofi. Prima dată condimentăm carnea, cu condimente obişnuite pentru pui. Este foarte important să începem cu aceasta, pentru că măcar o oră trebuie să lăsăm carnea în condimente pentru a căpăta savoare. În timp ce carnea stă în condimente, se taie cartofii rondele şi bucăţi mai mari restul legumelor. Se ia o tavă în care punem puţin ulei şi aşezăm rondelele de cartofi pe fundul ei. Peste patul de cartofi se pun bucăţile de pui şi se acoperă apoi cu celelalte legume. Acoperim apoi tava cu o folie de aluminiu sau cu capac, dacă are tava, şi se dă la cuptor cam o oră şi jumătate. Se ia apoi capacul ori folia şi se mai lasă la cuptor încă vreo 20 de minute. E un miros de sfârşit de vară grozav în mâncarea aceasta. Chiar la final se pot pune caşcaval ras şi smântână şi se mai lasă încă 10 minute şi aveţi cea mai gustoasă mâncare de sfârşit de vară. E simplă, dar foate gustoasă", o descrie maestrul Kiss Tibi.

(D.E.)

 

Comenteaza