Giurgiu cere bani de la Boc pentru modernizarea arestului IPJ Cluj. "Condiţiile sunt groaznice, parcă suntem pe vremea comunismului" VIDEO
- Scris de Mihai Prodan
- 24 Noi 2011, 21:37
- Eveniment
- Ascultă știrea

">
"Camerele cele mai mari au opt metri pătraţi şi sunt cu patru paturi, câte două suprapuse. Între paturi există câţiva centimetri, abia cât să stea un om în picioare. Baie nu există, iar dacă noaptea persoana aflată în arest trebuie să îşi facă nevoile fiziologice, este obligată să facă la tinetă, o găleată infectă, cu toţi ceilalţi de faţă", îi transmite Giurgiu lui Boc. "Despre apă nici nu poate fi vorba. Peste zi, dacă are nevoie la toaletă, se bate în uşa de la celulă, iar dacă gardienii au timp şi vor, te duc, dacă nu, iar la tinetă", mai arată deputatul clujean.
ZIUA de CLUJ a relatat care sunt condiţiile în care trăiesc cei aflaţi în arest preventiv la IPJ Cluj, după arestarea a primarului Sorin Apostu, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată.
Arestul Poliţiei Cluj se află la subsolul clădirii în care funcţionează instituţia, are 23 de camere şi o capacitate de 65 de locuri. Situaţia e mai gravă decât cea de la Penitenciarul Gherla, unde condiţiile sunt semnificativ mai bune. "Nu e corect, în arestul IPJ se află cei arestaţi preventiv, deci cei care încă se mai bucură de prezumţia de nevinovăţie", mai arată Giurgiu.