Invazie a “ţeparilor prin telefon” la Cluj

Invazie a “ţeparilor prin telefon” la Cluj
Clujenii primesc zilnic SMS-uri de la “ţepari” care îi anunţă că au câştigat premii valoroase în schimbul achiziţionării de cartele telefonice.

Cinci clujeni au reclamat în acest an la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj că au primit SMS-uri prin care li se transmitea că au câştigat premii oferite de operatorii de telefonie mobilă, iar persoanele de la celălalt capăt al firului le cereau în schimbul acestora să le reîncarce cartelele telefonice.

Reporterii ZIUA de CLUJ au intrat în contact cu un anume Marian Cristea, "reprezentant al departamentului de premii şi promoţii Altex", care oferea ca premiu un telefon Nokia şi suma de 10.000 de euro. După ce au primit următorul sms: "Felicitări!!! Altex România în colaborare cu BCR v-a desemnat câştigătorul unui telefon mobil Nokia N96 şi a 10.000 de euro. Pentru informaţii apelaţi următorul număr telefonic de serviciu: 0756469069. Atenţie!!! Codul dumneavoastră unic este 069551. Expeditor: Altex România", reporterii ZIUA de CLUJ au intrat în contact cu cei care ofereau premiul. "Numele meu este Marian Cristea şi lucrez la linia de validare a premiilor oferite de Altex România", ne-a spus cu un accent moldovenesc interlocutorul nostru. Acesta ne-a cerut codul de validare al SMS-ului, dar şi să îi spunem din ce localitate provenim.

"100 de persoane din reţeaua Orange au participat la tombolă aleatorie cu ocazia împliniri a 15 ani de Altex şi Orange în România. Eu o să vă dau un număr de cont, însă nu trebuie să îl spuneţi nimănui. Trebuie să rămâneţi la telefon. Va trebui să mergeţi la orice magazin vinde cartele telefonice Orange şi să cumpăraţi două bonuri electronice în valoare de 300 de lei. Până acum au fost validaţi 47 de câştigători. După ce mergeţi la BCR trebuie să ne spuneţi codurile de pe bonuri, iar noi vă vom da contul de bancă. Cu aceste bonuri plătiţi transferul de bani dintr-un cont în altul", a mai spus "Marian Cristea". În momentul în care a fost întrebat de ce nu se poate face transferul din banii câştigaţi şi dacă poate fi contactă compania Orange pentru confirmarea premiului, bărbatul a închis telefonul.

Reprezentanţii CJPC Cluj îi avertizează pe cei care primesc SMS-uri cu privire la câştigarea unor premii să fie reticenţi deoarece acestea se pot dovedi a fi înşelătorii. "Au fost patru-cinci reclamaţii de la persoane care au primit mesaje cum că ar fi câştigat un premiu şi s-au plâns că acest lucru nu a fost adevărat. Trebuie văzut dacă sunt concursuri organizate de operatorii de telefonie sau dacă sunt organizate de terţe persoane. Aceste probleme trebuie gestionate de la Bucureşti. Oamenii nu trebuie să aibă încredere în câştiguri uşoare pentru că se dovedesc înşelătorii", a declarat Mircea Radu, şeful CJPC Cluj. Reprezentanţii companiei Altex susţin că ei nu au nici o legătură cu SMS-urile primite de clienţii Orange. "Aceste SMS-uri sunt false, sunt o formă de înşelătorie practicată de anumite persoane care se folosesc de buna reputaţie a numelui Altex pentru a induce în eroare destinatarii şi a obţine câştiguri financiare. Emitentul acestor SMS-uri nu are nici o legătură cu Altex România", au transmis reprezentanţii Altex.

Ei susţin că au depus o plângere la poliţie vizavi de persoanele care trimit SMS-uri în numele companiei. "În anii precedenţi a existat o plângere la poliţie pe acest aspect, însă fără nici un rezultat deoarece aceste persoane nu pot fi identificate", au precizat reprezentanţii Altex. Compania Orange a demarat o campanie de informare a clienţilor cu privire la fraudele prin SMS-uri.

"Orange nu solicită niciodată clienţilor săi prin e-mail, mesaje scrise, scrisori, apeluri telefonice sau prin oricare alte modalităţi informaţii referitoare la conturi bancare, parole personale sau coduri de reîncarcare. Orange recomandă clienţilor să îşi protejeze datele personale confidenţiale şi să verifice prin intermediul Serviciului Clienţi sau al site-ului www.orange.ro orice informaţie care promite bonusuri şi gratuităţi în schimbul datelor personale, confidenţiale sau al codurilor de reîncărcare. De asemenea, recomandăm clienţilor noştri să se adreseze, prin transmiterea unei sesizări, organelor abilitate, acestea fiind singurele în măsură să desfăşoare investigaţiile necesare", au transmis reprezentanţii Orange.

 

Comenteaza