Mitropolitul Andrei şi alte câteva sute de persoane, la semicentenarul bisericii din cimitirul Mănăştur FOTO

Mitropolitul Andrei şi alte câteva sute de persoane, la semicentenarul bisericii din cimitirul Mănăştur FOTO
Câteva sute de persoane au fost prezente în această dimineaţă la slujbele oficiate la biserica ortodoxă din cimitirul Mănăştur, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la finalizarea construcţiei actualului lăcaş de cult al parohiei.

La eveniment a fost prezent şi mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ, care a slujit Liturghia arhierească, înconjurat de mai mulţi preoţi şi diaconi.

După slujbă, mitropolitul Andrei a oficiat o sfeştanie în casa parohială, renovată în ultimul an, după lucrări în valoare de aproximativ 100.000 - 120. 000 de lei. Tot în ultimul an, după instalarea ca paroh a preotului Dan Hognogi, au fost înlocuite uşile de la intrare şi au fost începute lucrări la iconostasul bisericii.

Între cei prezenţi la ceremoniile religioase s-au numărat şi parlamentarii Horea Uioreanu şi Mircia Giurgiu, care. care au primit „diplome de aleasă cinstire" pentru sprijinirea activităţii parohiei, care are hramul „Adormirea Maicii Domnului". De asemenea au primit distincţii şi unul din credincioşi şi primul-curator, pentru contribuţia la lucrările efectuate la lăcaşul de cukt sau la casa parohială.

Biserica actuală a parohiei „Adormirea Maicii Domnului" a fost construită între anii 1950-1961, prin implicarea preotului Emil Mureşan, cu contribuţia financiară a credincioşilor mănăştureni, dar şi cu fonduri de la autorităţile centrale. În prezent preot paroh este Dan Hognogi, ajutat de alţi doi preoţi slujitori.

 

Comenteaza