Un tânăr riscă închisoarea pentru că vindea petarde VIDEO

Un tânăr riscă închisoarea pentru că vindea petarde VIDEO
Au apărut vânzătorii de petarde, au început şi controalele. Un tânăr de 25 de ani a fost prins în timp ce încerca să vândă materiale pirotehnice chiar sub ochii poliţiştilor locali.

Pentru că vânzarea petardelor este interzisă de lege, tânărul s-a ales cu dosar penal, iar marfa i-a fost confiscată. Acum, riscă închisoare între 3 luni şi 3 ani.

Poliţiştii spun că tânărul nu este la prima faptă de acest fel şi că în urmă cu câţiva ani a mai fost amendat pentru că vindea ilegal petarde şi materiale pirotehnice. De acestă dată el a fost prins în timp ce vinde mai multe cutii cu petarde unui alt bărbat. Cumpărătorul spune că dorea să folosească materialele pirotehnice pentru a speria ciorile şi că nu ştia că acest lucru este interzis de lege.

În apărarea tânărului care vindea petarde au sărit şi rudele sale.

Poliţişti locali spun că astfel de controale vor continua şi în zilele următoare.

Reporter: Cosmin Oanţă
Imagine: Radu Zincă

Comenteaza