DNA contestă decizia de achitare a instanţei supreme dată în cazul "mătuşa Tamara"

DNA contestă decizia de achitare a instanţei supreme dată în cazul
Direcţia Naţională Anticorupţie contestă decizia de achitare a fostului premier Adrian Năstase şi a celorlalţi doi inculpaţi din cazul "mătuşa Tamara", la completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Fostul premier Adrian Năstase a fost achitat, de către uhn complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) pentru faptele de corupţie imputate de procurorii Direcîţiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, au fost achitaţi şi Ioan Melinescu şi Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de corupţie.

ICCJ l-a achitat pe Adrian Năstase pentru fapta de dare de mită, invocând articolul 11, punctul 2, litera a din Codul de procedură penală, raportat la articolul 10, litera d, respectiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Şi Ioan Melinescu a fost achitat pentru divulgare de informaţii şi pentru dare de mită, pentru acelaşi temei în baza căruia a fost absolvit şi Adrian Năstase.

Totodată, judecătorii instanţei supreme l-au mai achitat pe Melinescu pentru fapta de sustragere sau distrugere de înscrisuri, invocând litera c a articolului 10 Cpp, respectiv că fapta nu a fost comisă de el.

De asemenea, Ristea Priboi a fost achitat pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită, în baza articolului 10, litera a Cpp, adică fapta nu există.

Cheltuielile judiciare ocazionate de acest dosar rămân în sarcina statului, ICCJ respingând, totodată, ca nefondată cererea lui Ristea Priboi ca denunţătorul Jenică Boierică să-i plătească onorariul avocatului.

Decizia poate fi contestată la completul de cinci judecători al ICCJ, în termen de zece zile de la pronunţare.

DNA a anunţat că face recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat în 24 noiembrie cercetarea judecătorească în cazul "mătuşa Tamara", procurorul de şedinţă solicitând citat, în finalul pledoariei sale, ca ICCJ să-i aplice lui Adrian Năstase o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei.

Adrian Năstase a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu, preşedinte al ONPCSB între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, iar Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

Procurorii au stabilit că, în noiembrie 2000, Ioan Melinescu, în calitate de membru al Plenului Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, i-ar fi contactat, cu sprijinul persoanei denunţătoare, pe Ristea Priboi şi pe Adrian Năstase, cărora le-ar fi comunicat că, în cadrul instituţiei în care îşi desfăşura activitatea, se află în lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o lucrare având ca obiect depunerea în numerar a unei sume de 400.000 de dolari într-un cont bancar având-o ca titular pe Daniela Năstase, soţia lui Adrian Năstase.

Atunci, Melinescu i-ar fi promis lui Năstase că va bloca lucrarea până după alegerile din decembrie 2000, sugerând că acest dosar trebuie să dispară. Năstase Adrian s-a declarat de acord cu propunerea respectivă, arătând că urmăreşte această finalitate, susţineau procurorii.

"Ca urmare a acestei înţelegeri, după numirea sa, la data de 28 decembrie 2000, în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, Năstase Adrian a determinat, în prima şedinţă de guvern, emiterea HG 1399/30 decembrie 2000, pe care a şi semnat-o în calitate de prim-ministru. Prin respectiva hotărâre a fost numit în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor Melinescu Ioan, fiind revocat fostul preşedinte Cucu Adrian, precum şi unul dintre membrii Plenului (care se ocupa de coordonarea verificărilor legate de provenienţa şi circumstanţele depunerii sumei de 400.000 de dolari în contul Danielei Năstase)", susţine DNA.

După numirea în funcţie, "Melinescu Ioan a sustras lucrarea nr. S3439/1999 (care o viza pe Năstase Daniela), şi a înmânat-o, în prezenţa denunţătorului, lui Priboi Ristea, consilier al primului ministru Năstase Adrian, cu scopul de a-i fi remisă acestuia din urmă", spun procurorii anticorupţie.

"Ca urmare a numirii în această funcţie, abuzând de prerogativele ce-i erau conferite, precum şi de lipsa unor reglementări stricte cu privire la circuitul lucrărilor în cadrul Oficiului, Melinescu Ioan a sustras lucrarea nr. S3439/1999 (care o viza pe Năstase Daniela), şi a înmânat-o, în prezenţa denunţătorului, lui Priboi Ristea, consilier al primului ministru Năstase Adrian, cu scopul de a-i fi remisă acestuia din urmă. Cercetările efectuate în cauză au relevat că întrevederile şi discuţiile purtate între învinuiţii Melinescu Ioan, Priboi Ristea şi Năstase Adrian, la care a participat şi denunţătorul s-au desfăşurat fie în biroul lui Priboi Ristea, fie la cabinetul lui Năstase Adrian. Probatoriul a arătat că verificările cu privire la provenienţa sumei de 400.000 USD ajunsă în contul Danielei Năstase, efectuate de ONPCSB (sub coordonarea acelui membru al plenului care avea să fie demis prin HG de Năstase Adrian) au stabilit că veniturile nu justificau suma depusă. Circumstanţele depunerii sumei de 400.000 USD de către o altă persoană, în contul Danielei Năstase şi justificarea provenienţei acestor bani şi a scopului plăţii au ridicat semne de întrebare cu privire la legalitatea tranzacţiei. Conform unui contract de vânzare-cumpărare anexat de către depunător reieşea că suma de 400.000 USD, depusă în numerar, provenea din vânzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri şi a altor bunuri de valoare de către mătuşa Danielei Năstase, pe nume Cernasov Tamara care avea împuternicire în contul personal al Danielei Năstase deschis la Bank Austria Creditanstalt. Conform acestui document, s-ar presupune că 11 tablouri semnate de pictori ca Tonitza, Baba, Rousseau, Iser, Popescu, Băncilă, Baraschi, Vermont, 3 manuscrise englezeşti pe pergament din perioada 1784-1827, vase Doum Nancy şi Lalique, obiecte valoroase de mobilier şi 30 piese bijuterii aur totalizând cca. 600 grame s-au aflat în apartamentul de bloc al Tamarei Cernasov, în vârstă de 91 de ani, care locuia singură. Dovezi certe că aceste bunuri s-au aflat în posesia şi proprietatea vânzătoarei nu există însă, întrucât aceasta nu a prezentat notarului public niciun document care să ateste dobândirea bunurilor respective, ci numai o declaraţie de bună credinţă", nota DNA în actul de acuzare.

În 18 ianuarie 2006, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a sesizat organele de urmărire penală cu privire la dispariţia lucrării numărul S3439/1999.

În 31 mai 2007, dosarul "mătuşa Tamara" a fost trimis instanţei supreme pentru judecare.

 

Comenteaza