Ultima strigare pentru înfiinţarea celui de-al patrulea parc industrial
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 17 Dec 2011, 00:03
- Eveniment
- Ascultă știrea

Chiar dacă au existat controverse cu privire la oportunitatea realizării proiectului, executivul CJ a decis să îl continue. Motivaţia liderului administraţiei judeţene, Alin Tişe, se leagă de faptul că jumătate din valoarea acestui proiect va fi suportată din fonduri europene. Consilierii din opoziţie au atras atenţia că finanţarea eligibilă din fonduri europene, de 50%, ar fi nejustificată în raport cu situaţia economică actuală, cu atât mai mult cu cât societatea Tetarom, controlată de CJ, mai are în administrare un parc industrial la Jucu, neocupat în prezent după plecarea Nokia. În ultima şedinţă a CJ din 2011, programată marţi, ar urma să se decidă dacă se aprobă proiectul. Acest obiectiv a fost gândit pe un amplasament din Feleacu, în zona Centurii de Est.
Tetarom a finalizat documentaţia tehnică ce vizează această investiţie, urmând ca proiectul să fie depus pentru obţinerea finanţării europene, prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 1 - sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere. Bugetul total al proiectului este de 54,9 milioane de lei. Valoarea eligibilă a proiectului este de 35,6 milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 17,8 milioane. Contribuţia CJ este de 26,5 milioane de lei, reprezentând contribuţia la cheltuielile neeligibile: alimentare cu energie electrică şi gaz. Taxa pe valoarea adăugată aferentă proiectului, de 10,5 milioane de lei, va fi suportată din bugetul administraţiei judeţene.