Primăria dă 15.000 de euro ca să scape de plata a 57 de milioane de euro

Primăria dă 15.000 de euro ca să scape de plata a 57 de milioane de euro
Consilierii locali au fost la un pas să dea cel mai costisitor proces din istoria primăriei clujene pe mâna consilierului local PNL Steluţa Cătăniciu.

Propunerea democrat-liberalului Adrian Popa ca apărarea Primăriei Cluj-Napoca în procesul în care municipalităţii i se cer 57 de milioane de euro să fie asigurată gratuit de Steluţa Cătăniciu a fost retrasă abia după mai bine de o oră de dezbateri. Până la urmă, primăria va angaja o casă de avocatură, dar consilierii au scăzut suma maximă disponibilă de la 115.000 la doar 15.000 de euro.

Primăria clujeană se află, potrivit primarului interimar Radu Moisin, în faţa procesului în care i se cer cele mai mari despăgubiri din istoria sa, aproximativ 57 de milioane de euro. Procesul a fost declanşat de firma Impact Developer & Contractor, care a cerut rezilierea contractului privind construirea cartierului Lomb şi plata acestor bani drept despăgubire de către municipalitate. În aceste condiţii, ieri consilierii locali au avut în faţă un proiect de hotărâre care urma să permită executivului primăriei să angajeze o firmă de prestaţii avocaţiale, prin selecţie de oferte, propunând pentru achiziţionarea acestui serviciu o sumă maximă de 115.000 de euro şi constituirea unei comisii speciale de selecţie a ofertelor.

Din start, consilierii opoziţiei au refuzat să-şi desemneze câte un reprezentant. "Singuri aţi gestionat acest proiect, tot singuri să vi-l asumaţi până la capăt. Nu ne cereţi nouă să ne implicăm în «mortul» vostru", a declarat liderul grupului PSD, Remus Lăpuşan. Intenţia de a angaja o casă de avocatură pe bani mulţi, în condiţiile în care primăria are propriul corp de jurişti, care ar putea-o reprezenta în instanţă, a fost contestată nu doar de liderul grupului PNL, Steluţa Cătăniciu, ci şi de consilierul UDMR Molnos Lajos. Aceştia au contestat atât suma, considerată aberant de mare ca onorariu avocaţial, cât şi nefolosirea propriilor jurişti.

"N-aveţi încredere în propriii jurişti? Nu sunt capabili, sunt slabi? Angajaţi alţii atunci", a spus Cătăniciu. În toiul dezbaterilor despre competenţa juriştilor primăriei, liderul grupului PDL, fostul viceprimar Adrian Popa, a lansat o propunere care, o bună bucată de vreme, a lăsat-o pe Cătăniciu fără replică: amintind calitatea de avocat a consilierului liberal, a propus un amendament la proiectul de hotărâre, prin care apărarea municipalităţii în faţa costisitorului proces să fie asigurată gratuit de Cătăniciu. Popa a explicat că a propus-o pe Cătăniciu, deoarece era singurul jurist din Consiliul Local pe care nu l-ar împiedica nici o incompatibilitate să reprezinte primăria într-un proces.

Propunerea lui Popa a fost taxată imediat drept "capcană" şi "neserioasă" de consilierul PSD Claudia Anastase. "Văd că ne permitem să tratăm neserios un proces de pe urma căruia municipalitatea ar putea pierde 57 de milioane de euro", a spus Anastase. Deşi Popa a insistat că propunerea sa ar fi fost făcută cu "maximă bună-credinţă", consilierii opoziţiei au tratat-o tot ca pe una ironică, în condiţiile în care, în urmă cu doar o şedinţă a Consiliului Local, acesta o ameninţa pe Cătăniciu cu tribunalul în cazul în care ar mai fi continuat să acuze executivul primăriei şi consilierii PDL că ar încălca legea.

După minute bune, Cătăniciu, s-a declarat dispusă să se implice, chiar "24 de ore din 24", dar numai dacă va coordona o echipă formată din juriştii primăriei şi din ceilalţi colegi jurişti din consiliu. La un moment dat s-a propus ca în echipa coordonată de Cătăniciu să figureze câte un reprezentant al fiecărui partid. "Cum câte un om de la fiecare partid? Păi, noi suntem doi ingineri şi un economist, ce să căutăm într-o asemenea echipă? Pe noi să nu contaţi!", a reacţionat Lăpuşan. Discuţiile au durat mai bine de o oră, până în momentul în care Cătăniciu a afirmat că nu acceptă să pledeze în instanţă, moment în care Popa şi-a retras amendamentul.

Proiectul de hotărâre a suferit totuşi o modificare majoră: suma maximă pe care municipalitatea o va putea pune la bătaie pentru a-şi asigura apărarea în procesul care poate scoate 57 de milioane de euro din buzunarele contribuabililor a fost drastic limitată, de la 115.000 la doar 15.000 de euro. Argumentul pentru păstrarea sumei iniţiale, invocat de consilierul PDL Marceluş Suciu, cum că primăria va avea nevoie de un avocat bun deoarece Impact Developer & Contractor este reprezentată de casa de avocatură a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, nu a stârnit decât râsete şi ironii din partea celorlalţi consilieri. Primarul interimar Radu Moisin nu şi-a ascuns teama că, prin reducerea dramatică a sumei, primăria nu-şi va putea asigura cei mai competenţi avocaţi.

"Dacă vrem o casă de avocatură versată, aceasta nu va veni pe 2 lei. Să sperăm că, fiind vorba de un proces al Consiliului Local, pe care vor să şi-l pună pe cartea de vizită, poate vor veni pe 3 lei", a conchis Moisin.

 

Comenteaza