A douăsprezecea zi de proteste de la Piaţa Universităţii s-a încheiat fără violenţe

A douăsprezecea zi de proteste de la Piaţa Universităţii s-a încheiat fără violenţe
A douăsprezecea zi de proteste îndreptate împotriva clasei politice în general, a preşedintelui, a premierului şi a partidului de guvernământ în special s-a încheiat fără violenţe, singurul incident fiind blocarea Bulevardului Magheru pentru câteva minute.

La protestul de ieri au participat pentru aproximativ două ore şi câteva sute de suporteri ai echipelor de fotbal, care au manifestat paşnic şi au părăsit Piaţa fără a intra în altercaţii cu forţele de ordine.

Grupul de suporteri a fost cel mai activ şi mai vocal din piaţă, scandările lor acaparându-le pe cele venite dinspre deja obişnuiţii participanţi la miting, care se adună de douăsprezece zile la fântâna de la Arhitectură.

O parte dintre aceşti obişnuiţi ai mitingurilor de la Universitate, majoritatea tineri, activişti ai diferitelor ONG-uri, au încercat să blocheze traficul pe Bulevardul Magheru pentru a atrage atenţia asupra unui mesaj la adresa Curţii Constituţionale care ar trebui să decidă miercuri în problema comasării alegerilor.

Tentativa acestora de a bloca bulevardul a fost oprită rapid de mai multe grupe de jandarmi care, după ce i-au înlăturat pe tineri de pe şosea, i-au legitimat şi apoi i-au lăsat să plece.

Protestul de marţi s-a încheiat mai devreme decât în zilele precedente şi din cauza vremii de afară. Odată cu lăsarea serii a început să plouă, după care ploaia s-a transformat în ninsoare.

Comenteaza