Volum “In memoriam”, la parastasul de un an al mitropolitului Bartolomeu
- Scris de Ovidiu Cornea
- 26 Ian 2012, 22:23
- Eveniment
- Ascultă știrea

Arhiepiscopia ortodoxă a Clujului va publica, în contextul parastasului şi al evenimentelor de comemorare a un an de la trecerea din această viaţă a mitropolitului Bartolomeu, şi un volum de peste 300 de pagini, ce ilustrează personalitatea ierarhului prin numeroase texte scrise şi fotografii.
"Se împlineşte un an de când Mitropolitul nostru Bartolomeu Anania s-a mutat în eternitate. Cu multă nostalgie, dragoste şi recunoştinţă ne gândim la el. Ne gândim şi este greu să alegem dintre darurile primite de la Dumnezeu pe cel mai mare. A fost un om de cultură, teolog, scriitor, slujitor al Bisericii, luptător împotriva sistemului comunist totalitar, mărturisitor în temniţele acestui sistem şi câte alte daruri n-a avut. Cred însă că la temelia tuturor acestor daruri a stat o credinţă puternică. O credinţă pe care trebuie să i-o urmăm", precizează mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Andrei Andreicuţ, în prefaţa volumului "Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921 - 2011): In memoriam", apărut la editura Renaşterea, a Arhiepiscopiei ortodoxe a Clujului, şi care va fi disponibil pentru achiziţionare începând de duminică. "Volumul va avea patru părţi şi va totaliza 310 pagini", a punctat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, preotul Bogdan Ivanov. Cartea va fi disponibilă cu ocazia parastasului de un an al mitropolitului Bartolomeu.
Prima parte a volumului include împlinirile bisericeşti, culturale, misionar-sociale, economice şi monahale ale ierarhului în cei 18 ani cât a fost arhiepiscop al Clujului, cea de-a doua are în centru funeraliile mitropolitului şi cuprinde mesaje omagiale adresate de instituţii şi personalităţi din ţară şi din străinătate. Cel de-al treilea capitol ilustrează personalitatea mitropolitului Bartolomeu ca ierarh, scriitor, predicator şi ca om, prin intermediul unor eseuri scrise de teologi şi oameni de cultură cunoscuţi, între care Teodor Baconschi, Dan C. Mihăilescu şi Radu Preda. "Cea de-a patra parte include testamentul mitropolitului, dar şi imagini reprezentative pentru personalitatea Înaltpreasfinţiei sale", a adăugat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.
Între ilustraţii se regăsesc şi unele din tinereţea mitropolitului sau din perioada petrecută în America. Volumul va fi disponibil, contra cost, începând de duminică, atunci când la Catedrala mitropolitană ortodoxă din Cluj-Napoca va fi oficiat, după Liturghia arhierească, parastasul de un an de la trecerea din această viaţă a mitropolitului Bartolomeu. Slujbele vor fi slujite de un sobor condus de actualul mitropolit al Clujului, Andrei Andreicuţ, şi de episcopul-vicar Vasile Someşanul. După cele două slujbe, ierarhii, clericii şi credincioşii prezenţi vor rosti o rugăciune şi în cripta unde este înmormântat ierarhul, aflată la demisolul Catedralei mitropolitane. Primul mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania a decedat în 31 ianuarie 2011, la vârsta de 89 de ani, fiind înmormântat în cripta ierarhilor de la demisolul catedralei din Piaţa Avram Iancu.
Seară de poezii şi doine
Comemorarea mitropolitului Bartolomeu va include şi evenimente culturale. Astăzi, de la ora 19:30, în Muzeul Mitropoliei Clujului, de la demisolul Catedralei ortodoxe, va avea loc o seară de poezie "dedicată ierarhului şi omului de litere Valeriu Anania". Mitropolitul Andrei va rosti un cuvânt de deschidere, iar actorul Dorel Vişan va recita câteva dintre cele mai reprezentative poezii ale mitropolitului Bartolomeu, în timp ce corala Psalmodia Transylvanica va interpreta melodii religioase şi laice. Tot azi, de la ora 18:00, în aula "Nicolae Ivan" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai va avea loc o seară culturală dedicată doinei şi dorului. În cadrul manifestării etnomuzicologul Gelu Furdui va susţine o comunicare pe tema amintită, iar corul Psalmodia Transylvanica, dirijat de preotul profesor Vasile Stanciu va ilustra muzical tematica evenimentului.