600 de clujeni au chemat ambulanţa în weekend

600 de clujeni au chemat ambulanţa în weekend
Vremea rece şi precipitaţiile abundente de la sfârşitul săptămânii trecute au adus diverse probleme în tot judeţul Cluj.

Cei de la Serviciul de Ambulanţă Cluj au avut câte 200 de solicitări pe zi, un zbor spre Italia a fost anulat şi alte câteva amânate, din cauza condiţiilor meteo.

Clujul s-a aflat sub incidenţa codului galben de ninsori instituit de vineri în toate judeţele ţării. Nu au lipsit căderile masive de zăpadă, drumurile alunecoase ori temperaturile scăzute. "De vineri până duminică am avut între 195 şi 210 solicităţi în fiecare zi", a precizat doctorul Horia Simu, managerul Serviciului de Ambulanţă Cluj. "Nu au mai fost decese, nici hipotermii. În general, oamenii ne-au solicitat pentru decompensări, probleme cardiace, neurologice, precum şi infecţii respiratorii, atât la adulţi, cât şi la copii", a adăugat medicul. Un caz aparte, în care specialiştii de la Ambulanţă au fost solicitaţi să dea ajutor, a avut loc duminică, la 50 km de Turda, în zona Frata. "Era un pacient cu probleme digestive, într-un cătun izolat, unde a trebuit să mergem cu căruţa. Avem adesea şi asemenea cazuri, în care suntem nevoiţi să intervenim cu mijloace improvizate", a declarat Horia Simu.

Cursa aeriană Cluj-Napoca - Forli (Italia), programată să decoleze de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca ieri la prânz, a fost anulată, la fel şi cea care avea ruta inversă, cu aterizare la Cluj la ora 16:20. Au mai avut loc, de asemenea, întârzieri ale unor curse aeriene, de la Londra sau cu plecare spre Bucureşti sau Frankfurt. "Activitatea noastră se desfăşoară în condiţii normale, atât anularea zborului, cât şi amânarea celorlalte au fost cauzate de probleme la alte aeroporturi", a explicat David Ciceo, directorul aeroportului clujean.

Utilajele Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj au acţionat zi şi noapte pentru deszăpezirea drumurilor, potrivit directorului Mircea Avram. "Azi (duminică, 6 februarie - n. red.) s-a acţionat pe 94 de sectoare cu 86 de utilaje. Nu avem nici un drum blocat sau închis", a precizat directorul regiei. Vremea cu ploaie, lapoviţă şi ninsoare a adus dificultăţi pe drumul dintre Dej şi Gherla în noaptea de sâmbătă spre duminică. "Am trecut cu bine peste tot ce a însemnat acest cod galben. Acum am inspectat drumul de la Băişoara şi urmează să îl verific pe cel de pe Feleac", a declarat Mircea Avram duminică după-amiază. Putătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat că începând de astăzi circa 30 de poliţişti locali vor verifica în ce măsură clujenii şi-au curăţat trotuarele. În cazul în care acestea nu sunt curăţate, vor fi aplicate amenzi.

Iarna a anulat Festivalul Primăverii

Condiţiile meteo au dus la anularea unui eveniment programat pentru azi la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB). Festivalul Chinezesc al Primăverii era organizat de Institutul Confucius din cadrul UBB şi de Beijing Foreign Studies University. Sala Auditorium Maximum ar fi trebuit să găzduiască azi un spectacol de dans, cântec, muzică instrumentală, arte marţiale, acrobaţii şi operă în spirit tradiţional chinezesc, precum şi un program artistic tradiţional românesc. "Din păcate, am fost anunţaţi că delegaţia de la Beijing Foreign Studies University nu va mai putea veni la Cluj din cauza vremii nefavorabile. Astfel, Festivalul Chinezesc al Primăverii programat luni, 6 februarie, ora 19:00 se anulează", au anunţat oficialii UBB.

 

 

Comenteaza