Ioan-Aurel Pop: Decizia Sinodului, previzibilă, dar regretabilă pentru clujeni
- Scris de Ovidiu Cornea
- 17 Feb 2012, 17:51
- Eveniment
- Ascultă știrea

„Decizia era previzibilă. Din moment ce Biserica Ortodoxă Română, care are o organizare, o ierarhie bine determinate a permis organizarea acestor adunări eparhiale, era de aşteptat ca Sfântul Sinod să arobe opinia exprimată în cadrul lor", a precizat Ioan-Aurel Pop.
„Noi am încercat să artătăm calea istorică şi contemporană oarecum dar Biserica are căderea şi dreptul să hotărască jurisdicţiile şi alte probleme care privesc credincioşii. Unii clujeni pot privi cu firesc regret decizia aceasta, ca pe o lovitură dată Clujului, în calitate de cel mai important oraş după Bucuereşti", a adăugat academicianul. El a subliniat că deciziile de ordin bisericesc privesc însă conducerea Bisericii, cuvântul laicilor fiind limitat în astfel de decizii.
Amintim, Sinodul BOR a decis azi să admită cererile eparhiilor din Oradea şi Alba Iulia de a trece din subordinea Mitropoliei Clujului la cea a Ardealului. Decizia a fost acceptată cu doar 6 voturi împotrivă, din mai bine de 40 de voturi. Vezi aici detalii