OZN-ul care spală geamurile, vedetă între roboţii UBB
- Scris de Florentina Tatar
- 04 Mar 2012, 22:09
- Eveniment
- Ascultă știrea

Zeci de clujeni au urmărit cu sufletul la gură show-ul celor doi roboţi realizaţi de studenţii de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB).
Un robot aidoma unui OZN a plutit pentru câteva zeci de minute în holul clădirii Campus ISE, spre deliciul copiilor prezenţi în public. Aparatul s-a îndreptat cu câteva ezitări spre panoul cu folie de plastic care reprezenta geamul unei clădiri înalte, după care l-a "spălat" pe îndelete cu două pămătufuri roz montate pe robot. Proiectul a fost botezat SkyWasher şi constă într-o platformă capabilă să se deplaseze în zbor, care oferă un modul dedicat curăţării şi spălării geamurilor. Aparatul a fost gândit astfel încât să poată executa mişcări foarte precise în spaţii restrânse, fiind dotat pentru aceasta cu giroscop, accelerometru, senzori de distanţă şi două camere video.
Ideea a venit în timpul unei discuţii între colegi, după cum a mărturisit Vlad Cristea, unul dintre studenţii care au realizat proiectul. "Ne tot întrebam ce am putea să facem pentru curs şi nişte colege au spus că le-ar prinde foarte bine dacă le-ar spăla cineva geamurile la exterior, că stau la un etaj superior şi nu se încumetă nimeni", a explicat studentul. "Pe de altă parte, am văzut alpinişti utilitari care fac această muncă la înălţimi mari. Ne-am gândit că ar fi mai mult decât util dacă am face un robot care să spele geamurile înalte şi să nu mai fie puşi atâţia oameni în pericol", a adăugat tânărul. Roata zburătoare funcţionează cu doi senzori, între care unul cu ultrasunete pentru a percepe distanţele. Teoretic, aparatul a fost proiectat să se ridice până la înălţimea de 50 de metri, însă în stadiul actual nu poate să se înalţe mai mult de 5 metri. Un alt minus al robotului în forma în care a participat la evenimentul de duminică ar fi faptul că nu i se poate ataşa un dispozitiv cu apă, aşa încât spălarea nu este completă. "E doar etapa de pornire, aparatul este unul viabil, cu siguranţă va putea fi realizat astfel încă să ajungă să spele bine geamurile unor zgârie-nori", a conchis Vlad Cristea.
Celălalt proiect al studenţilor anului III ai secţiei Informatică, liniile de studiu română şi engleză, de la Facultatea de Matematică şi Informatică a UBB a fost EcoSorter, robotul care sortează deşeurile menajere. După cum a demonstrat în prezentarea din clădirea Campus ISE, aparatul poate separa obiectele de plastic şi de metal. Robotul a căutat obiecte în perimetrul din sala carea a găzduit evenimentul, le-a analizat conturul, după care a "decis" dacă sunt realizate din metal sau plastic şi le-a depozitat în două containere separate. Publicul a apreciat însă zgomotos o altă calitate a robotului, aceea că vorbea în timpul acţiunii. "Am dorit să facem ceva util şi mai ales care să ajute mediul. Robotul sortează plasticul şi metalul, pentru că la Cluj funcţionează separarea în containere distincte pentru aceste categorii. Cu o finanţare corespunzătoare, proiectul ar putea fi implementat pe scară largă", a precizat Ovidiu Pârvu, unul din membrii echipei din spatele proiectului. Robotul ar putea fi utilizat şi pentru curăţarea unor spaţii ca cele în care se ţin picnicuri, potrivit studentului. Evenimentul a fost la cea de-a cincea ediţie, iar realizarea roboţilor a avut loc în cadrul unui curs opţional la Facultatea de Matematică şi Informatică a UBB.