Crucea lui Iisus se întoarce azi din Cluj în Grecia
- Scris de Ovidiu Cornea
- 25 Mar 2012, 22:07
- Eveniment
- Ascultă știrea

"Este una dintre bucăţile cele mai mari din Sfânta Cruce care există în lume, cel puţin din ceea ce cunosc eu şi din ceea ce am încercat să aflu din cărţi. Acest fragment din Sfânta Cruce este, ca mărime, al treilea din lume. Cea mai mare bucată este la Ierusalim, a doua se află în Sfântul Munte, la Mănăstirea Xiropotamu, iar a treilea dintre cele mai mari bucăţi din Sfânta Cruce este cea de la Mănăstirea Panaghia Soumela (cea care a fost adus la Cluj - n. red.)", a precizat arhimandritul Pavlos Stamatas, stareţul mănăstirii Panaghia Soumela din Grecia, conform site-ului oficial al Mitropoliei Clujului.
O delegaţie din Grecia, în frunte cu mitropolitul Panteleimon, al Veriei, a adus vineri după-amiază la Cluj fragmentul din crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi care se păstrează la mănăstirea respectivă. Atât vineri, cât şi sâmbătă şi duminică, mii de oameni au aşteptat încolonaţi, pentru a ajunge la baldachinul special amenajat, în care a fost aşezată relicva. "Am venit să ne rugăm la Sfânta Cruce pentru ajutor, pentru noi, pentru familie şi pentru cei pentru care nu are cine să se roage", a spus Iacob, un pensionar. "Am auzit de evenimentele care se vor întâmpla la noi cu ocazia hramului acesta, al mitropoliei, de Buna Vestire. Sunt la anii senectuţii, iar sănătatea s-a şubrezit. Am vrut să vin să-i văd pe înalţii ierarhi, să văd şi lucruri de la bine în sus, nu doar pe cele de care suntem înconjuraţi adeseori", a precizat Aura Negrea, pensionară, fostă profesoară. Fragmentul din Sfânta Cruce va rămâne la Cluj până astăzi în jurul prânzului, după care delegaţia oaspete va pleca de pe Aeroportul Cluj-Napoca spre Grecia.