"Şcoala Altfel" la Cora: 500 de elevi clujeni au răspuns prezent

Nouă şcoli din Cluj au participat la activităţile propuse de hipermarketul Cora, în cadrul săptămânii Şcolii Altfel iniţiată de Ministerul Educaţiei.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Clujul a înscris 500 de copii şi nouăsprezece învăţători la concursul organizat de hipermarketul Cora pentru Şcoala Altfel.

Elevii, organizaţi pe echipe cu nume haioase, blazoane şi strigăte de luptă, s-au întrecut la un concurs organizat pe patru probe: "Lucrează cu câinii de salvare", "Panou de escaladă", "Jocuri în natură" şi "Ţara riscurilor".

"Am petrecut patru zile într-o ambianţă veselă, dinamică, în compania unor elevi foarte ambiţioşi, dornici de a arăta că sunt în stare să facă faţă cu succes tuturor probelor de concurs. Proiectul Şcoala Altfel la cora ne-a dovedit încă o dată că ingredientele necesare pentru un eveniment reuşit sunt: creativitate, implicare, muncă de echipă şi mult, mult suflet !", a spus Elena Sraum, coordonatoarea evenimentului de la Cluj Napoca.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .