Nicoară vrea un parc IT la Cluj
- Scris de Florentina Tatar
- 10 Mai 2012, 23:27
- Eveniment
- Ascultă știrea

"În cadrul programului pe care îl pregătesc pentru Cluj am gândit, ţinând cont de experienţa pe care o am în construcţia parcurilor industriale, pentru că suntem oraş universitar, cu instituţii implicate în cercetare, că se potriveşte un parc tehnologic, un parc IT", a anunţat senatorul PNL Marius Nicoară, candidat la Primăria municipiului Cluj-Napoca, în cadrul unei dezbateri pe probleme de învăţământ iniţiată joi de către USL.
Anunţul a venit ca răspuns la intervenţia lui Simion Şimon de la Universitatea Babeş-Bolyai, director al Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Ştiinţe al instituţiei. "80% din finanţările pentru cercetare se duc la Bucureşti. Tinerii noştri străluciţi de la Cluj nu au altă şansă decât să meargă în capitală sau în străinătate", s-a plâns universitarul. "Am discutat cu noul ministru delegat pe această problemă şi am găsit o formulă de a crea un centru de excelenţă aici la Cluj, cu un parc tehnologic în care să se facă cercetare, poate chiar producţie de nivel înalt, de industrie tehnologică. Locaţia urmează să o stabilim probabil undeva în Dealul Lombului. Ca primărie, îi vom asigura infrastructura", a explicat Nicoară.
În proiect vor intra ca parteneri universităţile din Cluj. "Vom aduce firme importante în domeniul cercetării IT. Sunt firme foarte mari în lume cu care am luat deja contact. Vor fi sute de angajaţi în mod cert în prima etapă, ajungându-se în trei-cinci ani până la mii de angajaţi", a promis candidatul. Reprezentanţii învăţământului preuniversitar din Cluj au mai adus în discuţie probleme ca posturile blocate, necesitatea revenirii la şcolile profesionale şi de meserii, clădirile revendicate în care funcţionează şcoli sau situaţia tinerilor profesori cu salarii mici.