Recipiente pentru colectarea hainelor vechi, în Cluj. Donaţiile ajung la nevoiaşi

Recipiente pentru colectarea hainelor vechi, în Cluj. Donaţiile ajung la nevoiaşi
Clujenii vor putea dona hainele vechi, dar şi încălţămintea pe care n-o mai folosesc, pentru ca acestea să ajungă la cei săraci. 50 de recipiente vor fi amplasate în oraş, în toate cartierele.

Amplasarea containerelor vine în urma unei colaborări între asociaţia Caritas Eparhial greco-catolică şi Primăria Cluj-Napoca. "Metoda e aplicată cu succes în alte ţări din vestul Europei, dar şi din America de Nord", a explicat ieri primarul interimar Radu Moisin. Obiectele colectate astfel vor fi duse la o firmă din Satu Mare cu care asociaţia are contract, iar cele care nu vor putea fi refolosite vor fi sortate şi reciclate pentru ca produsul să devină materie primă. Per total, în oraş vor fi amplasate 50 de containere în toate cartierele din oraş. Printre zonele nominalizate se numără strada Câmpului, Calea Floreşti, zonele Pasteur sau Big, dar şi Piaţa Hermes.

Părintele Adrian Avram, directorul asociaţiei Caritas, spune că este vorba şi de un transfer de experienţă. "În bisericile din ţările vestice dezvoltate, se practică acest gen de colectare, care are un dublu scop - de a veni în întâmpinarea nevoiaşilor şi de a găsi o oportunitate de fund-raising", a afirmat Avram. Textilele vor fi triate după colectare, iar cele care nu mai pot fi folosite vor fi transformate în materie primă de către o firmă specializată din Satu Mare, partener al asociaţiei Caritas în cadrul proiectului derulat la Cluj-Napoca împreună cu administraţia locală. Containerele unde vor putea fi donate haine vor fi amplasate în municipiu în cel mult trei săptămâni.

 

Comenteaza