Poliţie locală şi club de pensionari “la pachet” în Grigorescu

Poliţie locală şi club de pensionari “la pachet” în Grigorescu
Primăria Cluj-Napoca a dat ieri în folosinţă o secţie de poliţie locală şi un club de pensionari în cartierul Grigorescu.

Cele două servicii publice funcţionează în cadrul complexului Fortuna. Costurile pentru realizarea acestora s-au ridicat la 111.000 de lei, bani donaţi de Coral, societate care a câştigat contractul pentru dezinsecţia oraşului.

Lucrările au constat în amenajarea sălii clubului, amenajarea de birouri, holuri, grupuri sanitare pe sexe, accese separate, compartimentări interioare şi instalaţiile aferente, dar s-au efectuat şi operaţiuni de înlocuire a tâmplăriei exterioare. Secţia nr. 5 a Poliţiei Locale va fi alcătuită din câte şase inspectori de la Serviciul ordine şi siguranţă publică. În această secţie vor fi prezenţi şi agenţi de la celelalte servicii de specialitate ale Direcţiei poliţia locală - Control urbanism şi disciplină în construcţii, Control protecţia mediului şi igienizare, Inspecţie comercială, Control trafic rutier. "În ceea ce priveşte clubul pensionarilor, acesta este cel de-al şaptelea pe care îl deschidem în oraş. Avem 2.000 de pensionari în evidenţele noastre, dintre care 1.000 frecventează aproape zilnic cluburile realizate de municipalitate. Aici aceştia au posibilitatea de a se întâlni cu persoane de vârsta lor, de a lega prietenii şi au ocazia să urmărească emisiuni şi filme la TV, să citească presa, să joace rummy sau şah", spun reprezentanţii municipalităţii.

(D.A.)

 

 

Comenteaza