TIFF 2012, în avans faţă de ediţia aniversară la bilete vândute

TIFF 2012, în avans faţă de ediţia aniversară la bilete vândute
Numărul biletelor vândute la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a depăşit cu mai bine de 10% nivelul de la ediţia aniversară, din 2011, conform organizatorilor.

"Suntem mult peste ceea ce a fost anul trecut", spune directorul artistic Mihai Chirilov. "Şi asta s-a văzut în sălile pline de pe parcursul festivalului. Piaţa Unirii a fost adeseori arhiplină".

După o contorizare parţială a numărului de bilete vândute, acesta depăşea nivelul atins în 2011 cu aproximativ 11%. De altfel, la gala de închidere de sâmbătă seară, de la Teatrul Naţional, unul din partenerii evenimentului a precizat că numărul de bilete a depăşit cu procentul amintit nivelul atins anul trecut. Reprezentanţii TIFF au menţionat în cursul zilei de ieri că numărătoarea nu a fost încă finalizată, urmând ca statistica completă să fie comunicată în intervalul următor.

Amintim că la ediţia TIFF din 2011 au fost vândute 60.248 de bilete, la care s-au adăugat peste 4.000 de spectatori la Mănăştur Open Air, peste 1.500 de spectatori la proiecţiile în aer liber de la Muzeul de Artă, respectiv persoanele acreditate la festival, care au beneficiat de bilete cu "valoare 0". Spre deosebire de anul trecut, noile locaţii deschise în cadrul TIFF au fost cinema Mărăşti - unde au avut loc proiecţii, respectiv Casa TIFF - unde au avut loc concerte, respectiv dezbateri, dar care a fost accesată şi ca local. Cea de-a XI-a ediţie a TIFF s-a desfăşurat între 1 şi 10 iunie.

 

 

Comenteaza