Ana Dragu îşi lansează un nou volum de poezii, la Cluj

Ana Dragu îşi lansează un nou volum de poezii, la Cluj
Cel de-al treilea volum de poezii al Anei Dragu, “Păzitoarea”, editat de Charmides, va fi lansat astăzi, de la ora 17:00, la librăria Book Corner din Cluj-Napoca (Bulevardul Eroilor).
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Cartea va fi prezentată de criticul literar Ion Pop, poeţii Ştefan Manasia şi Dan Coman, respectiv de editorul volumului, Gavril Ţărmure. De la ora 18:00 autoarea se va întâlni cu cititorii la clubul de lectură "Nepotu' lui Thoreau", în cafeneaua Insomnia. "Poemele Anei Dragu sunt scrise cu precizia şi delicateţea unei «Păzitoare»: despre singurătate şi boală, despre dragoste şi moarte, despre cum numai credinţa în iubire ajută necredinţei în iubire", precizează despre volum Marin Mălaicu-Hondrari. Ana Dragu a mai lansat alte două volume şi coordonează la Bistriţa Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism "Micul Prinţ".

 

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .