Poliţiştii şi-au luat revanşa în faţa ex-ministrului Igaş
- Scris de Nicoleta Nap
- 12 Iun 2012, 23:22
- Eveniment
- Ascultă știrea

Sindicatul Pro Lex a câştigat în 8 iunie, la Curtea de Apel Bucureşti, anularea unei note raport, emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) în decembrie 2011, prin care cotizaţiile şi facturile telefonice ale membrilor de sindicat urmau să nu mai fie reţinute direct de pe statele de plată pentru salarii. În urma emiterii acestei note, poliţiştii l-au acuzat pe ministrul care se afla la vremea respectivă în funcţie, Traian Igaş, că prin această dispoziţie vrea să falimenteze asociaţiile profesionale şi că intenţionează să remilitarizeze Poliţia Română, prin reducerea la tăcere a subordonaţilor.
Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, însă, deocamdată, MAI nu a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Liderii de sindicat sunt mulţumiţi că au obţinut această victorie în instanţă, cu toate că cererea lor nu a fost admisă decât parţial. Astfel, deşi au obţinut anularea notei raport nr. 3.043.388 din 08.12.2011, judecătorii nu le-au admis cererea privind plata unor daune morale în valoare de 20.000 de lei. "Noi nu am vrut decât să dovedim că avem dreptate. MAI a dovedit răutate împotriva partenerilor de dialog social cu privire la această problemă, a reţinerii sau nereţinerii cotizaţiilor membrilor de sindicat direct din salarii. Dar, în plus, cei de la Juridic au arătat şi faptul că nu au cunoştinţe temeinice de drept. Habar nu au avut să stabilească ce natură juridică are o astfel de notă raport: e un act administrativ sau o notă de fundamentare? Nu ştiau că ministrul ne conduce prin ordine şi instrucţiuni, nu prin note raport", a declarat Vasile Lincu, liderul Pro Lex, pentru ZIUA de CLUJ.
Totodată, sindicalistul spune că, deşi s-a obţinut prin instanţă suspendarea efectelor acelei note raport, emisă de Traian Igaş, încă din ianuarie 2012 poliţiştii au urmărit anularea actului. "Nu am renunţat la proces după ce am obţinut suspendarea aplicării acelei note raport pentru că nu am vrut ca după un an, când ar fi expirat suspendarea, să ajungem să ne rugăm la minister să ne mai păsuiască. MAI a vrut, cu intenţie, să ne falimenteze", arătat Lincu.
Dorel Frenţ, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, filiala Cluj, a arătat că şi această organizaţie profesională are un proces similar cu MAI. "Şi noi avem pe rol un litigiu cu acelaşi obiect. Ne judecăm şi noi pe fond, după ce am obţinut suspendarea acelei note raport. Salutăm decizia Curţii de Apel Bucureşti, şi, odată creat precedentul, ne va fi şi nouă mai uşor să câştigăm", a spus Frenţ.
Pro Lex cere reînfiinţarea posturilor de poliţie rurală
Sindicatul Pro Lex a solicitat MAI efectuarea unei statistici privind numărul de infracţiuni din zonele rurale ale ţării, a declarat Vasile Lincu pentru ZIUA de CLUJ. "Vom compara aceste date cu cele din anii trecuţi, înainte de desfiinţarea posturilor de poliţie rurală. Vrem să demonstrăm că noul sistem, implementat după desfiinţarea posturilor de poliţie din zonele rurale, a adus deservicii atât polulaţiei, cât şi instituţiei, prin cheltuieli mai mari pentru combustibili", a spus Lincu. După procesul de reorganizare încheiat în toamna anului 2011, din cele 75 de posturi de poliţie rurală din judeţul Cluj au mai rămas doar nouă, regrupate sub formă de secţii subordonate poliţiilor municipale. Astfel, la fiecare din cele 75 de foste posturi de poliţie a mai rămas câte un agent executant, de regulă fostul şef de post, iar patrulele sunt asigurate de agenţi trimişi de cele nouă secţii, toate aflate în oraşele din judeţ.