Un altfel de dans japonez, pe scena Operei Maghiare

Un altfel de dans japonez, pe scena Operei Maghiare
Spectacolul “Visul de mâine / Dream of Tomorrow”, al coregrafului japonez de dans butoh Hikaru Otsubo, va fi prezentant sâmbătă, de la ora 19:00, pe scena Operei Maghiare din Cluj. Dans nipon cu tentă avangardistă, butoh are un aer straniu, este executat foarte încet, iar protagonistul necesită abilităţi mentale şi fizice deosebite.

"Dansul butoh nu este doar un dans, este experienţa ta personală, un comportament. Ilustrează o lume aparte, stranie. Mesajul este perceput de fiecare în mod personal, toate mişcările au însă un sens. În acelaşi timp reprezintă o căutare şi pentru artist", a specificat Hikaru Otsubo, coregraf şi dansator japonez de butoh. Artistul va susţine sâmbătă, de la ora 19:00, pe scena Operei Maghiare din Cluj, spectacolul "Visul de mâine / Dream of Tomorrow", un mixaj de fragmente din multiplele spectacole prezentate de Hikaru Otsubo în România, dar şi un omagiu adus celei de-a XX-a ediţii a Festivalului de teatru Atelier, la care artistul a participat în numeroase rânduri. Acesta a specificat în cadrul unei conferinţe de presă că dansul butoh poate fi executat şi în ansamblu, dar şi solo, cum se va întâmpla sâmbătă, şi că reprezentaţiile de gen au un fir epic, o poveste, însă pot include şi elemente de improvizaţie. Unul dintre exerciţiile de bază ale dansatorilor de butoh este "mersul pe apă", respectiv pe "gheaţă", în care protagonistul trebuie să aibă forţa expresivă de a reda mişcările respective, cu ajutorul mentalului, dar şi al abilităţilor fizice.

Hikaru Otsubo este unul dintre cei mai cunoscuţi coregrafi de dans butoh, având peste 10 spectacole prezentate în ultimii 15 ani în România, în special la Festivalul Atelier. "Dansul japonez butoh a apărut după Al Doilea Război Mondial, într-o societate marcată de transformări radicale, ca o tendinţă artistică avangardistă, ce se opunea «americanizării» artei nipone. Principiile sale se bazează pe o imagerie grotescă, bizară, plecând de la concepte şi performat extrem de lent, cu dansatorul grimat total în alb. Dansul butoh presupune un control fizic perfect, mişcări rafinate, aproape contorsiuni, şi o disciplină impecabilă a parcursului scenic", precizează teatrologul clujean Claudiu Groza. Spectacolul programat sâmbătă la Opera Maghiară este prezentat de teatrul independent Sala Mică şi are o durată de 50 de minute. Biletele costă 30 de lei, respectiv 15 lei cu preţ redus, pentru elevi, studenţi şi pensionari.

 

 

Comenteaza