Care sunt "elevii de 10" de la Cluj VIDEO

Care sunt
Elevi de 10. După afişarea rezultatelor la evaluarea naţională, 16 elevi clujeni se pot lăuda că au avut lucrări perfecte. Aceştia au primit nota 10 atât la română, cât şi la matematică. Rezultatele la evaluarea naţională au fost făcute publice astăzi, în şcolile unde s-au suţinut examenele. Nota maximă a fost mai uşor de obţinut anul acesta la matematică: au primit-o 200 de elevi, în timp ce numai 51 de tineri din judeţ se pot lăuda cu nota 10 la limba şi literatura română.

Mihnea a început să se evidenţieze incă din clasa a 3-a a, cu numeroase premii şi medalii la concursurile de matematică. Anul acesta s-a întors cu locul I şi medalia de aur de la olimpiada de matematică, aşa că notele de 10 de la evaluarea naţională nu au fost o surpriză pentru el. După 8 ani petrecuţi în Şcoala Ioan Bob, plănuieşte să se înscrie la Colegiul Emil Racoviţă.

"Chiar dacă nu a fost o pregătire intensă acum pe final au fost patru ani în care o muncă constantă m-a făcut să nu am mari emoţii. Exista riscul ca, fiind obişnuit cu subiecte de cu totul alt nivel, să mai sar o etapă sau cine ştie", spune Mihnea Cuibus.

În schimb, Mara, absolventă a liceului Avram Iancu, a învăţat intens în ultima săptămână înainte de examene, iar în timpul anului a luat şi meditaţii la română şi matematică. Rezultatele i-au răsplătit efortul: pe lângă notele de 10 de la evaluarea naţională, a terminat ca şefă de promoţie cu media 10 pe cei patru ani de studiu.

"Am practicat şi volei de performanţă. Aveam un program zilnic, de dimineaţa până seara, ce-i drept, dar am reuşit să organizez totul şi îmi plăcea. Mereu m-am gândit la avocatură, dar mai rămâne să mă gândesc", spune Mara Pescaru.

Din cei 16 elevi clujeni care au reuşit să obţină media 10 la evaluarea naţională, 11 sunt din municipiul Cluj-Napoca.

Reporter: Andreea Popa
Imagine: Lorant Ersek

Comenteaza