SMURD Cluj: 18 ani de luptă pentru viaţă
- Scris de Nicoleta Nap
- 01 Iul 2012, 22:18
- Eveniment
- Ascultă știrea

SMURD funcţionează în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, fiind considerat cel mai eficient serviciu medical din ţară. Activitatea SMURD este susţinută de trei categorii de angajaţi: personal medical - angajat al spitalelor pentru echipajele de terapie intensivă mobilă şi salvare aeriană, pompieri - angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) şi piloţi - angajaţi ai Unităţii Speciale de Aviaţie, tot din cadrul MAI. În plus, SMURD beneficiază şi de activitatea voluntarilor.
Generalul de brigadă Vasile Şomlea, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, a arătat că SMURD şi-a început activitatea la Cluj cu o singură ambulanţă, iar în prezent are 18 maşini. "E vorba de 18 ani de muncă, în care SMURD a progresat. Aveam o ambulanţă, iar acum avem 18 maşini. Continuăm cu activitatea de voluntariat cu studenţi de la medicină, am deschis Centrul de formare, unde pregătim lunar 16 pompieri. Am învăţat multe din experienţă", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, generalul de brigadă Vasile Şomlea. În acest an, SMURD nu va marca aniversarea prin nici un eveniment special. "Organizăm evenimente aniversare o dată la cinci ani", a spus paramedicul Andrei Bălan de la SMURD Cluj.
Pe lângă activitatea de zi cu zi, în urma căreia sunt salvate victime ale accidentelor, incendiilor sau ale calamităţilor naturale, SMURD Cluj câştigă recunoaştere şi pe plan internaţional. De curând, un echipaj SMURD Cluj a obţinut primul loc la un concurs de prim-ajutor desfăşurat în Germania. Echipa participantă, formată din instructori ai centrului de pregătire SMURD Cluj, paramedici pompieri, asistenta-şefă şi coordonatorul paramedicilor voluntari din cadrul SMURD Cluj, a obţinul primul loc la cea mai avansată categorie din concurs, ca nivel de pregătire şi vârstă. Concursul a fost organizat de Asociaţia Regională a Cavalerilor Ioaniţi Mittelthüringen şi a urmărit evidenţierea nivelului de pregătire a echipajelor de prim-ajutor din cadrul structurii. Concursul a avut loc în 15 şi 16 iunie în Weimar, Germania unde au fost înscrise 46 de echipaje, iar echipajul de la Cluj a ajuns în Germania în calitate de invitat de onoare.
Echipa a fost formată din Claudia Mureşan - asistent în cadrul SMURD Cluj, Andrei Bălan - paramedic voluntar şi coordonator al paramedicilor voluntari din cadrul SMURD Cluj, plutonier major Andras Deak, plutonier Aurel Dobârtă - instructori din cadrul Centrului de formare şi pregătire în descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă al ISU Cluj, plutonier major Zoltan Gabora - paramedic din cadrul Detaşamentului de Pompieri Huedin şi plutonier Emil Tudor - paramedic din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dej.