O secţie de vot pentru referendum a fost pusă în incinta Băilor Cojocna VIDEO

O secţie de vot pentru referendum a fost pusă în incinta Băilor Cojocna VIDEO
Cum ar fi să mergeţi la ştrand, să faceţi baie şi plajă, eventual să mănâncaţi un grătar, dar să nu vă puteţi astâmpăra setea cu o bere rece? Ei bine, această experienţă o vor trăi cei care vor alege să-şi petreacă duminica referendumului la Băile Cojocna. Asta pentru că acolo a fost ameneajată o secţie de vot, iar legea interzice comercializarea băuturilor alcolice în apropierea acestora.

În tentativa de a aduce urna de vot cât mai aproape de alegător, autorităţile s-au gândit că, între două băi în lacurile sărate din Cojocna, oamenilor le-ar putea veni cheful să voteze, aşa că au amenajat o secţie chiar în incinta băilor. Numai că, facilitându-le accesul la urne, autorităţile le-au luat clienţilor accesul la bere, deoarece comercializarea băuturilor alcoolice este interzisă în apropierea secţiilor de votare.

Duminică vii la băi la Cojocna, apă, soare şi, dacă tot nu poţi bea bere, prin grija autorităţilor, tragi un vot la referendum. Primele victime ale prohibiţiei de duminică vor fi comercianţii din incinta băilor.

Când am vrut să vedem secţia de vot, am avut parte de o surpriză. Acum 3 zile, prefectul Ioan Vuşcan respingea ideea că în judeţul Cluj ar exista secţii de vot amenajate în baruri sau restaurante, cum acuza preşedintele suspendat Traian Băsescu.

"Nicidecum nu poate fi vorba de aşa ceva. Noi am luat toate măsurile ca să, nu să existe în secţia de votare, nici la distanţă de 500 de metri de secţia de votare să nu se vândă băuturi alcoolice", spune Ioan Vuşcan.

În ciuda a ceea ce spunea prefectul, secţia specială de vot pentru cei care vin să facă baie în Cojocna a fost amenajată într-un bar. Haideţi să vedem acum unde vor vota cojocnenii. Am făcut 3 paşi şi, din bar, am ajuns direct în Căminul Cultural, unde vor vota locuitorii comunei.

Pentru duminică, în Cojocna, se anunţă soare şi temperaturi între 27 şi 34 de grade, o vreme perfectă pentru o zi la băile sărate.

 

Comenteaza