Referendumul s-a lăsat cu plângeri penale

Referendumul s-a lăsat cu plângeri penale
Conducerea PDL i-a făcut plângere penală primarului din Sânpaul susţinând că afişele pe care acesta le-a lipit pentru a-i îndemna pe oameni să participe la referendum, ar fi ilegale.

Mobilizarea patidelor în a contracara orice intenţie de fraudare a referendumului s-a lăsat şi cu plângeri penale. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, l-au acuzat pe primarul liberal din comuna Sânpaul, Ovidiu Colceriu, că s-a folosit de poziţia sa pentru a-i determina pe localnici să meargă la vot. Ei au semnalat că pe afişele împărţite, Colceriu a utilizat ştampila primăriei, promiţându-le localnicilor că vor beneficia de ajutorul său. În replică, primarul Ovidiu Colceriu spune că nu vede nimic ilegal în a le recomanda oamenilor să meargă la vot. El spune că nu le-a promis oamenilor bani sau alte bunuri şi că oricine poate să confirme lucrul acesta.

Liderii PDL s-au grăbit încă de la primele ore ale dimineţii zilei de ieri să arate că nu stau degeaba la acest referendum. Ei au ţinut să semnaleze mai multe nereguli care s-au petrecut atât pe perioada campaniei electorale, cât şi în timpul alegerilor. Astfel, a spus liderul PDL, Daniel Buda, o primă plângere penală va fi făcută împotriva unui poliţist din Gherla, Cosmin Câmpeanu, pentru că acesta ar fi percheziţionat în mod ilegal o maşină de campanie a democrat liberalilor, confiscând afişe electorale.

„Este o dovadă clară a implicării poliţiei în cadrul acestui referendum. Am decis să depunem o plângere împotriva acestui poliţist", a spus Buda. Tot el a susţinut că le cere liderilor USL să înceteze orice fel de presiune la adresa primarilor democrat-liberali. „Ni s-a reproşat că primarul nostru din Băişoara, Minodora Luca, le-ar fi cerut oamenilor să nu meargă la vot. Dar eu am avut o discuţie cu ea şi mi-a spus că a fost foarte bolnavă şi că nici măcar nu a ieşit din casă, deci nu ar fi avut putere să meargă din casă în casă pentru a le cere oamenilor să nu se ducă la vot. Cei de la USL încearcă să facă presiune asupra primarilor noştri", a atras atenţia Buda.

Emil Boc a mai spus şi el că ceea ce a făcut primarul din Sânpaul ţine de sfera penalului. „Dacă s-ar scrie o carte despre cum sunt implicaţi primarii în a influenţa decizia localnicilor, atunci primarul din Sânpaul ar trebui să fie luat ca model. Acesta şi-a pus semnătura şi a folosit ştampila primăriei pentru a îndemna lumea la vot. Mai mult, le-a spus oamenilor că numai cei care se vor duce la vot vor beneficia de ajutorul său. Este ilegal să faci aşa ceva", a spus Boc. PDL a anunţat că a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva acţiunii primarului din Sânpaul. Ieri la orele 16.00, nici un afiş electoral nu se afla în comună. Oamenii chestionaţi cu privire la motivul pentru care au venit să voteze au spus că nu au citit nici un afiş şi că nu sunt la curent cu îndemnurile primarului. „Eu m-am dus la vot pentru că am conştiinţă, nu din alt motiv", a spus unul din localnicii care tocmai ieşea de la urnă.

Primarul Ovidiu Colceriu recunoaşte că a pus afişe în perioada legală, când acest lucru era permis, dar că niciodată nu ar putea face diferenţe între oameni. „Ceea ce am făcut eu nu este ilegal. Am îndemnat lumea să meargă la vot şi e firesc să fac asta, având în vedere că şi la alegerile locale prezenţa la vot a fost foarte mică. Nu am promis nimic la schimb, nici bani, nici alte bunuri. Le-am spus oamenilor să participe la referendum, nu le-am spus cum să voteze. Desigur că ei se vor bucura de sprijinul meu în continuare, aşa cum s-au bucurat şi până în prezent. Şi când vorbesc de un ajutor, mă refer la un ajutor personal, pentru că se ştie că eu de regulă ajut pe toată lumea. Indiferent că e duminică, Paşte sau Crăciun, dacă sunt solicitat răspund întotdeauna pentru orice problemă", a spus primarul Colceriu.

 

 

Comenteaza