Clasa zero la Cluj: în 40 de clase copiii vor învăţa simultan cu cei din clasa I VIDEO
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 24 Aug 2012, 20:47
- Eveniment
- Ascultă știrea
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că în judeţul Cluj, în mediul rural, există 40 de clase în care elevii din clasa zero vor învăţa împreună cu cei din clase mai mari.
“Avem simultane din păcate pentru că numărul de copii este foarte mic, ceea ce e sigur e că nu vor fi simultane la clasa a patra, dar vor fi la clasa 1 cu cea pregatitoare sau la clasa 1,2 cu cea pregătitoare, depinde de câţi vor fi în fiecare unitate şcolară”, a declarat Valentin Cuibus, inspector general ISJ Cluj.
La Grupul Şcolar Ştefan Pascu din Apahida, copiii din clasa pregătitoare au cinci bănci într-o sală în care cei din clasa întâi au patru bănci, iar cei din clasa a doua, încă patru. Într-o altă sală sunt înghesuiţi elevii de clasa a treia şi a patra. Profesorii spun că au început să primească telefoane de la părinţi nemulţumiţi.
“La clasele unde se desfăşoară curs simultan sigur că este mult mai greu sunt presiuni şi de afară, amenintări, ameninţări în sensul în care lumea e speriată de ceea ceva urma, noi însă suntem pregătiţi, doamna învăţătoare are experienţă şi este formată atât pe învăţământul şcolar cât şi pe cel preşcolar”, a spus Teodora Florian, director Grup Şcolar Ştefan Pascu Apahida.
Pentru achizitionarea mobilierului cu care vor fi dotate clasele pregătitoare s-au alocat 800.000 de lei în judeţul Cluj. Până în momentul de faţă au fost mobilate 95% dintre cele 300 de săli de curs în care vor învăţa elevii claselor zero.