"Superman, spiderman sau Batman", premiul I la Manhattan Shorts

Pelicula "Superman, spiderman sau Batman", filmată de Tudor Giurgiu la Cluj cu o echipă clujeană de actori, a primit medalia de aur la festivalul Manhattan Shorts, în Statele Unite ale Americii.

Cu 19.549 voturi, producţia românească s-a clasat pe primul loc în competiţie, înaintea producţiei olandeze "O curioasă intersecţie de coincidenţe", cu 15.688 voturi şi înaintea "Voice Over" (Spania), cu 14.635 voturi.


Festivalul s-a închis în 7 octombrie şi a avut o audienţă de peste 100.000 de persoane în 300 de oraşe din lume.

"Superman, Spiderman sau Batman" spune povestea lui Aron, un băieţel de 5 ani, care, împreună cu tatăl său acoperit de griji, porneşte într-o dimineaţă pe un drum la capătul căruia doreşte, asemenea eroilor din benzile desenate, să-şi salveze mama bolnavă de inimă.

Scurtmetrajul a fost filmat în întregime în Cluj-Napoca, în locaţii din cartierele Gheorgheni, Grigorescu sau Spitalul de Recuperare, cu o echipă locală, între care actorii Bogdan Zsolt, Cornel Răileanu, Elena Ivanca, Ovidiu Crişan, Maria Seleş, Adriana Băilescu şi eroul filmului, copilul Aaron Şerban. Scenariul a fost scris de Doru Lupeanu, cunoscut şi pentru scenariul scurtmetrajului "Faţa galbenă care râde", în regia lui Constantin Popescu.

 

Vezi mai jos trailerul filmului

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .