1.000 de clujeni şi-au testat glicemia la Iulius Mall
- Scris de Cristina Pirvu
- 15 Noi 2011, 23:53
- Eveniment
- Ascultă știrea

"În cadrul acţiunii au fost testaţi 933 de locuitori ai Clujului. Toţi cei prezenţi au primit rezultatele testării în scris şi au fost consultaţi pe loc de medici care sunt membri ai cluburilor Lions din Cluj, precum şi de rezidenţi ai Centrului de Diabet Cluj", au transmis reprezentanţii Lions Cluj-Napoca.
Conform acestora, 14,5% dintre clujeni aveau valori ale glicemiei peste cele normale, iar două treimi dintre aceste persoane nu ştiau că sunt suspecte de diabet. "Dintre cei cu vârste între 6 şi 22 de ani, aproape 13% au fost depistaţi cu valori crescute ale glicemiei, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă cu privire la sănătatea tinerilor din ţară. Dintre aceştia, mai puţin de o treime ştiau că aveau o problema în ceea ce priveşte valorile glicemiei", au transmis reprezentanţii Lions Cluj-Napoca. În cadrul evenimentului care a avut loc de Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului, hotelul Belvedere a fost iluminat în albastru pentru a atrage atenţia asupra creşterii numărului de bolnavi de diabet.