Video Foto 100.000 de clujeni au petrecut de CENTENAR. Cele mai frumoase imagini de la videoproiecţiile şi artificiile din Avram Iancu

Peste 100.000 de persoane au participat în cele două zile de evenimente și festivități care au marcat, la Cluj-Napoca, sărbătoarea Centenarului Marii Uniri.

Defilarea cu tehnică militară și de intervenție, pe Bulevardul Eroilor și în Piața Avram Iancu, în prima parte a Zilei Naționale a României, a strâns mii de clujeni și turiști în centrul oraşului, momentul fiind încheiat de o explozie de confetti și artificii de zi. A urmat reînscenarea Marii Uniri pe Bulevardul Eroilor, unde clujenii au putu face şi poze la un photobooth special, regalul de muzică folclorică din Piaţa Unirii şi aprinderea luminilor de Crăciun. Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României s-au încheiat cu un spectacol special de Centenar, în Piaţa Avram Iancu:  momente importante din istoria României au fost prezentate prin videoproiecții, lumini, cu actori, acrobați şi ansamblu folcloric cu muzică. La final, un impresionant foc de artificii a luminat cerul, iar oamenii s-au prins în Hora Unirii. Cei ce au mai fost în stare să îndure gerul de afară s-au mutat apoi în Piaţa Unirii, la concertele Holograf şi Zdob şi Zdub. 

 

Comenteaza