11 trotinetişti şi 14 biciclişti, amendaţi în Cluj. Accident cu trotineta pentru că băuse

11 trotinetişti şi 14 biciclişti, amendaţi în Cluj. Accident cu trotineta pentru că băuse

La data de 11 august, poliţiştii din Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune în vederea prevenirii accidentelor rutiere, cu preponderență ale celor în care sunt implicaţi conducătorii de biciclete sau trotinete.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 260 de persoane şi au fost verificate 164 de vehicule. În urma neregulilor constate au fost aplicate 142 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea dintre acestea pentru abateri ale normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

Pentru nerespectarea normelor rutiere în vigoare, 11 conducători de trotinete şi 14 biciclişti au fost sancţionaţi contravenţional. Nouă persoane au fost sancţionate pentru traversarea neregulamentară a străzii. Poliţiştii au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză, fiind reţinute 5 permise de conducere.                         

De asemenea, au fost aplicate sancţiuni pentru abateri ale altor norme legislative, conform legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de coronavirus sau legii nr. 61/1991R privind  încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În perioada următoare, acţiunile poliţiştilor vor continua pentru asigurarea gradului de disciplina rutieră.

Exemplu de accident rutier

La data de 8 august, în jurul orei 00:30, o femeie de 30 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică pe str. Nicolae Titulescu, din Cluj – Napoca, pe trotuar, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, căzând pe partea carosabilă. Poliţişti au procedat la verificarea cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.

 

Comenteaza