13.000 de lei amendă pentru agenţiile de turism clujene VIDEO

13.000 de lei amendă pentru agenţiile de turism clujene VIDEO
Inspectorii pentru Protecția Consumatorilor Cluj au controlat mai mulți operatori economici care comercializează pachete de servicii turistice. În urma controalelor au fost aplicare cinci amenzi în valoare de 13.000 lei.

Conform inspectorilor OPC, majoritatea neregularităţilor constatate se refereau la: neafişarea la loc vizibil a Certificatului de înregistrare la Registrul Comerţului din care să reiasă obiectul de activitate în baza căruia operatorul economic este autorizat să funcţioneze; neinformarea consumatorilor asupra serviciilor incluse în pachetul de servicii turistice, neprecizarea perioadei sejurului sau nefişarea orarului de funcţionare.

Printre exemplele concrete se numără prezentarea unei oferte la Disneyland Paris la preţ de 217 euro, cu menţiunea "rezervă acum vacanţa ta de vara şi beneficiază de o reducere de pana la 200 euro". Astfel, prin modul în care e concepută oferta, prin prezentarea generală se înţelege că tariful de 217 euro, poate fi redus cu până la 200 euro, când în fapt preţul afişat 217 euro este cel deja redus, inducând în eroare consumatorii.

De asemenea, inspectorii au dat peste prezentarea unui sejur City Break 2012 la preţ de 110 euro, când în realitate preţul era de 120 euro, fără amenţiona faptul că preţul de 110 euro era valabil doar pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie. Mai mult pentru grupurile mai mari se putea percepe şi un supliment de maxim 10 euro/persoana şi nicidecum o reducere care să echivaleze preţul promovat - 110 euro.

 

Etichete
Comenteaza