184 de angajaţi ai Jandarmeriei Cluj, avansaţi în grad

184 de angajaţi ai Jandarmeriei Cluj, avansaţi în grad
11 ofiţeri, 172 subofiţeri şi un maistru militar din cadrul Jandarmeriei Cluj vor fi înaintaţi, la termen, în gradul următor începand cu 1 august.

Înaintarea în grad are loc printr-un ordin al ministrului Afacerilor Interne şi al comandanţilor celor două unităţi de jandarmi. Acesta este rezultatul a patru sau cinci ani de muncă, fiind totodată confirmarea maturităţii profesionale şi a dezvoltării capacităţilor operaţionale în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Printre cei înaintaţi în grad se numără şi sergent major Mihaela Pop care va avansa la gradul de plutonier. ,,Avansarea în grad este visul oricărui militar, este momentul mereu aşteptat cu bucurie şi mari emoţii. Gradul primit mă obligă la mai mult şi sper să nu dezamăgesc aşteptările", ne-a împărtăşit tânăra jandarmeriţă.

 

 

Etichete
Comenteaza