2 femei din Cluj au MURIT intoxicate cu gaz. Cercetări pentru ucidere din culpă

2 femei din Cluj au MURIT intoxicate cu gaz. Cercetări pentru ucidere din culpă

O femeie de 63 de ani a mers în vizită marți seara la două vecine din comuna Luna, județul Cluj, dar acolo a fost nevoită să sune la 112.

”La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 21.15, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, într-un imobil din localitatea Gligorești, comuna Luna, ar fi fost găsite două femei, posibil decedate, iar în încăperea respectivă s-ar fi simțit prezența unui miros puternic de gaze.

Evenimentul a fost sesizat de către o femeie în vârstă de 63 de ani, care s-ar fi deplasat în vizită la cele două femei de 65, respectiv 90 de ani.

Din nefericire, medicii prezenți la fața locului au declarat decesul acestora, survenit, probabil, din cauza intoxicației cu monoxid de carbon.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma expertizei medico-legale”, a transmis IPJ Cluj. 

Comenteaza