200 de milioane amendă pentru delict de opinie

200 de milioane amendă pentru delict de opinie
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat cu 20.000 de lei emisiunea “Jocuri de putere” difuzată pe 3 şi 10 martie, în cadrul căreia realizatorul Rareş Bogdan ar fi discriminat reprezentanţii partidului Jobbik, formaţiune politică extremistă din Ungaria, patru membrii ai UDMR şi a sfidat o autoritate naţională, pe premierul Victor Ponta.

EXCLUSIV minuta sedintei CNA.

• Unul (membru CNA): "Si ce fel de jurnalism e asta in care moderatorul se adreseaza direct primului ministru, presedintelui, ce fel de jurnalism e asta?"

• Altul: " O decizie in sensul sanctionarii postului ar fi mult mai periculoasa decat daca postul ar fi incalcat mult mai grav legislatia".

• Altul: "Faptul ca cineva vorbeste cu mai mult patos nu inseamna ca trebuie sa fie cenzurat".

• Altul: "Deci eu nu i-as recomanda realizatorului sa aiba mai putina pasiune. A mai fost o emisiune a aceluiasi Rares Bogdan in care a adus in studio oameni care si-au pierdut casele, care reprezentau un sat intreg si a fost varsat pe jos un sac cu tarana. Nu pamant, ci tarana, glie, cum spuneau ei. Si aceea este tot o instigare? Caci daca e sa privim pur sentimental, acela a fost un gest mult mai puternic decat ce s.-a intamplat in acea emisiune, ei au venit cu pamantul pe care nu il mai au. Se poate considera o instigare, dar nu putem spune asta".

• Altul: "Eventual sa-i spuneti lui Rares Bogdan sa nu-si consume cartile din biblioteca de istorie, ca a spus ca Ponta nu a fost olimpic la istorie ca dansul si stie despre ce e vorba, deci sa-si lase cartile acolo".

• Altul: "Acel articol unde se vorbeste de incitarea la ura pe criterii interetnice mie mi se pare putin prea mult, pentru ca in emisiune sunt niste aspecte care duc tocmai la o inversare, adica acest sir de emisiuni au pornit de la manifestari publice extremiste, or tocmai asta dorea emisiunea sa arate, ca anumite aspecte... iar emisiune, cu mici derapaje, arata ca nu e permis, ca autoritatile au procedat correct, si ca responsabili nu de manifestari, ci de o atitudine pasiva sunt cele care accepta anumite persoane.... Acum sa intoarcem lucrurile impotriva emisiunii mi se pare prea mult... emisiunea chiar vorbeste".

• Altul: "Nu cred ca cuantumul amenzii reflecta incalcarile din aceasta emisiune. 10.000 e la nivelul a ce s-a votat pt TV Cozia, cred ca nu e comparabil. Pe urma, ce putem face ca sa stavilim acest fenomen in care moderatorii se adreseaza in mod agresiv conducatorilor tarii, liderilor de partid, autoritatilor, cred ca e o alunecare spre o forma de golanie. TU nu poti sa-ti permiti lucrul asta, caci esti jurnalist, nu lider al opozitiei."

• Altul: "Avand in vedere experienta domnului Mititelu si faptul ca ma convinge permanent, marim la 20.000".

• Cine este pentru: Turos, Trepcea, Mititelu, Gubernat, Buda, Laura Georgescu.

• Cine este impotriva: Gabrea, Jucan, Cristea, Popescu.

• Absent: Narcisa Iorga.

"Cam asa s-a desfasurat sedinta CNA in care am fost amendat cu 200 milioane lei vechi.

Va rog si pe Dvs, dragi prieteni/adversari, si nu dusmani de pe facebook sa nu va adresati niciodata in mod agresiv conducatorilor tarii, liderilor de partid, autoritatilor, pentru ca veti fi catalogati drept golani. Stati, inghititi, puneti-va in genunchi si pupati-le mainile alesilor. Eu sunt convins ca Bunul Dumnezeu ii va vedea pe toti cei din CNA si ca le va da fiecaruia dupa fapta", a scris Rares Bogdan pe Facebook.

Sanctiunea a fost aplicata la propunerea membrului CNA Monica Gubernat, cu sase voturi "pentru" (Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu si Cristina Trepcea) si doua "impotriva" (Florin Gabrea si Valentin Jucan).

Amenda a fost aplicata pentru incalcarea articolului 40 din Legea audiovizualului, potrivit caruia "Este interzisa difuzarea de programe care contin orice forma de incitare la ura pe considerente de rasa, religie, nationalitate, sex sau orientare sexuala", a articolului 70 din Codul de reglementare a continutului audiovizual, potrivit caruia "In cadrul programelor de stiri si dezbateri care abordeaza probleme de interes public privind minoritatile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta si un punct de vedere al acestora", dar si a articolului 66, alineatul 1, litera a din Cod - "(1) In programele de stiri si dezbateri informarea in probleme de interes public, de natura politica, economica, sociala sau culturala, trebuie sa respecte urmatoarele principii: a) asigurarea impartialitatii, echilibrului si favorizarea liberei formari a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate in opozitie, in perioada in care problemele sunt in dezbatere publica".

 

Etichete
Comenteaza