240 de permise gratuite şi 400 de cărţi oferite gratuit, la Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, în Cluj

240 de permise gratuite şi 400 de cărţi oferite gratuit, la Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, în Cluj
Aproape 240 de clujeni au profitat de gratuitate la înscrierea la biblioteca judeţeană "Octavian Goga", cu ocazia Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor, care s-a încheiat vineri.

Aceasta nu este prima dată când înscrierea este gratuită. "Biblioteca a oferit şi cu alte ocazii înscriere gratuită pentru toţi utilizatorii - la Zilele Bibliotecilor de Cartier 2009, Zilele Bibliotecilor de Cartier 2010, Luna Permisului Gratuit şi Ziua Mondială a Cărţii pentru Copii.


Tot în Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, un număr de aproximativ 400 de cărţi primite cu titlu de donaţie din partea editurilor şi a persoanelor fizice au fost distribuite gratuit tuturor doritorilor care au vizitat biblioteca. Instituţia se află în subordinea Consiliului Judeţean Cluj. Preşedintele acestuia, Alin Tişe, spune că "dat fiind succesul" acestor manifestări, CJ Cluj va organiza şi în viitor astfel de acţiuni, de două ori pe an: în aprilie, cu ocazia Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor şi în noiembrie, cu ocazia Zilelor Bibliotecilor de Cartier.

Comenteaza