25 de tone de legume vândute la târgul "Produs de Cluj"

25 de tone de legume vândute la târgul
Mai bine de 25 de tone de legume au fost vândute la târgul "Produs de Cluj" din weekend, din parcarea hypermarket-ului Cora.

Conform preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, la târg au fost vândute 30.000 de tichete de tombolă, dar şi "cantităţi foarte mari" de bere şi alcool.

Uleiul de nuci presat la rece şi mierea de albine sunt cele mai căutate produse din târg, de către clujeni, mai spune preşedintele CJ Cluj.

"Am avut 60 de standuri cu 124 de participanţi. Suntem mulţumiţi de ce am reuşit să realizăm", spune Tişe.

Clujana, Ursus, Jolidon, Farmec, Napolact, Prodvinalco, Terapia, Bonas, Comlact, Salina Turda, Apicola, Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Asociaţia Meşterilor Populari, cu 60 de meşteşugari, sunt printre firmele participante la târg.

"Una peste alta pot spune că sloganul sub care funcţionăm, "Un produs pentru un loc de muncă", începe să dea rezultate. În următoarele ediţii ne mutăm în Dej, Turda şi în afara judeţului, în Bistriţa, pentru a vedea cum sunt percepute produsele noastre", spune Tişe, adăugând că producătorii care au participat la târg "sunt extrem de mulţumiţi".

Comenteaza