40 de ani de la cel mai mare cutremur din România: "Balansul teribil al clădirii a fost absolut hidos" FOTO/VIDEO

40 de ani de la cel mai mare cutremur din România:
Sâmbătă, la ora 21.22, se împlinesc exact 40 de ani de la cutremurul din 1977, în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Bucureşti, iar alţi aproximativ 11.300 au fost răniţi.

Peste 32.000 de locuinţe s-au prăbuşit sau au fost grav avariate, 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 11.321 au fost rănite

Cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la ora 21:22, a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi o durată de circa 56 de secunde.

Datele oficiale arată că în urma cutremurului şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane, majoritatea în Bucureşti, iar alte 11.321 au fost rănite, în principal din cauza prăbuşirii clădirilor.

Cele mai grave urmări s-au înregistrat în partea de sud a ţării, în special în Capitală, unde au fost distruse 33 de clădiri şi blocuri de înălţime mare sau medie, între acestea fiind clădiri vechi construite în perioada antebelică, dar şi trei clădiri noi (blocul OD16 din cartierul Militari, blocul de pe Ştefan cel Mare-Lizeanu şi Centrul de Calcul al Ministerului Transporturilor). În total, s-au prăbuşit sau au fost grav avariate 32.897 de locuinţe şi au fost afectate 763 de unităţi industriale din 23 de judeţe. Un raport din 1978 al Băncii Mondiale arată pagube în valoare de două miliarde de dolari, din care 70% în Bucureşti.

Seismul a fost resimţit puternic şi în ţările vecine (Serbia, Bulgaria, Ungaria) dar şi în alte ţări din centrul şi sudul Europei, precum şi în Rusia. În Bulgaria, au fost distruse trei blocuri, iar peste 120 de oameni au murit.

Mai multe AICI.

 

Comenteaza